AcasăCORONAVIRUSAutorităţile au anunţat câte reacţii adverse au apărut la românii vaccinaţi anti-COVID,...

Autorităţile au anunţat câte reacţii adverse au apărut la românii vaccinaţi anti-COVID, luni

virusulAutorităţile au anunţat câte reacţii adverse au apărut la românii vaccinaţi anti-COVID, luni

România a continuat campania de vaccinare anti-COVID şi luni, 4 ianuarie.

Comitetul naţional pentru coordonarea vaccinării anti-COVID informează că, în ultimele 24 de ore, au fost imunizate împotriva coronavirusului, cu vaccinul Pfizer BioNTech, 11.912 de persoane, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

S-au înregistrat 10 reacţii adverse

Până în prezent au fost vaccinate împotriva COVID-19 un număr de 25.508 de persoane. La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 10 reacţii comune şi minore, dintre care o reacţie de tip local şi nouă reacţii generale.

În total, de când a început campania de vaccinare, din 27 decembrie 2020, au fost semnalate 47 de cazuri cu reacţii adverse comune şi minore, conform Agerpres.

Reacţiile adverse s-au manifestat astfel: opt reacţii locale cu durere la locul injectării şi 39 reacţii generale – febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, anxietate, alergii de tip urticarie.

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20,00, motiv pentru care numărul imunizărilor realizate în intervalul orar 17,00 – 20,00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare, precizează Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19.

author avatar
Andrei Ștefan
276 afisari

1 COMENTARIU

  1. Autoritățile, autoritățile, autoritățile! Proștii, proștii, proștii sub clar de lună.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger