AcasăCORONAVIRUSAtenționare sumbră. Rafila: ”Există pericolul ca tratamentul pacienților în secțiile ATI...” -...

Atenționare sumbră. Rafila: ”Există pericolul ca tratamentul pacienților în secțiile ATI…” – VIDEO

O nouă zi, încă un bilanț COVID cu cifre record în România. Și un nou avertisment din sfera medicală.

Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, despre care s-a aflat de câteva zile deja că va candida la alegerile parlamentare din partea Partidului Social Democrat, a vorbit, joi, despre un risc ce ar putea apărea la nivel de ATI, dar și despre necesitatea creșterii capacității de testare în România.

”În ultima săptămână am ajuns la valori care au depășit așteptările tuturor. (…) Probabil că în zilele următoare, inclusiv astăzi (joi-n.n) vom avea cifre cel puțin la fel de mari, iar lucrul acesta are un impact extraordinar de grav, pentru că se va răsfrânge peste 7-10-15 zile asupra sistemului de sănătate. Există pericolul ca tratamentul pacienților în secțiile de Terapie Intensivă să nu mai fie posibil, iar lucrul acesta va genera un număr de decese important, care cred că trebuie foarte serios luat în considerare de autorități”, a fost auzit spunând Alexandru Rafila, în fața presei, joi, de la sediul PSD.

Rafila: Ar trebui să se facă între 80.000 – 100.000 teste zilnic

Referindu-se strict la capacitatea de testare – știut fiind faptul că PSD-ul a cerut în numeroase rânduri, în ultima perioadă, inclusiv prin vocea fostului primar Firea, testarea extinsă a populației – profesorul Rafila a adus în discuție și calitatea laboratoarelor în care sunt prelucrate acestea. ”Important este nu numai să creștem numărul acestor teste, dar noi trebuie să fim siguri că aceste teste care se efectuează sunt teste de bună calitate, iar laboratoarele se găsesc într-un sistem de control al calității”, a mai precizat Rafila.

De asemenea, reprezentantul României la OMS spune că la actuala situație din România, capacitatea de testare ”trebuie să crească substanțial”. ”Părerea mea este că trebuie să putem să testăm între 80.000 și 100.000 de teste zilnic, adică să depășim chiar jumătate de milion de teste efectuate în cursul unei săptămâni, iar acest lucru trebuie făcut permanent”, a completat Rafila, amintind ceea ce foarte mulți români știu – faptul că în weekend-uri se prelucrează mai puține teste.


Peste 9.700 de cazuri noi în România

Grupul de Comunicare Strategică a transmis, joi, că în ultimele 24 de ore în România au fost înregistrate 9.714 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19). De asemenea, au fost raportate 121 decese și s-a anunțat că la ATI sunt internate 1.014 persoane confirmate cu COVID-19.

”Până astăzi, 5 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 276.802 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19)”, iar 191.085 de pacienți au fost declarați vindecați, potrivit datelor oficiale venite de la GCS.

author avatar
Cristina Stefan
162 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger