Ministrul Sănătății Nelu Tătaru a spus că pacienții infectați cu Covid-19, și care nu manifestă forme grave ale bolii, să fie tratați acasă, sub stricta supraveghere a medicilor de familie, care vor trebui să îi consulte zilnic. Doar în caz de agravare a bolii ei vor putea să sune de urgență pentru a solicita ajutor de specialitate.
Astfel, Tătaru ia în calcul să modifice strategia de acțiune în cazul persoanelor infectate cu noul coronavirus, strategie care a fost adoptată acum câteva luni prin ordin de ministru.
„Luăm în calcul o astfel de decizie. Noi avem evaluarea asimptomaticului sau relativ asimptomaticului până în 48 de ore. El nu trebuie să stea neapărat internat în spital. Trebuie să facă acea evaluare, apoi, urmând cu un aviz de la DSP şi cu decizia medicului curant care l-a evaluat, să meargă în izolare la domiciliu. Orice pacient trebuie evaluat, fiindcă această boală are o evoluţie imprevizibilă”, a spus ministrul, potrivit Mediafax.
Asimptomaticii, puși în cârca medicului de familie
Ministrul a mai spus că săptămâna viitoare va participa la o ședință, alături de reprezentanții medicilor de familie, care vor fi informați că vor trebui să supravegheze cazurile ușoare dar și de cei asimptomatici, existând posibilitatea ca aceștia să fie plătiți pentru serviciile efectuate.
„Noi vom avea o discuţie şi luni cu medicii de familie. Am găsit şi soluţii atât vizavi de Casa de asigurări de sănătate, cât şi cu DSP-urile din localitate pentru a putea participa atât pentru monitorizarea celor aflaţi în izolare, cât şi pentru anchetele epidemiologice”, a spus ministrul Sănătăţii.
Stimulente financiare pentru medicii de familie
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că alături de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, caută soluţii pentru a motiva implicarea medicilor de familie în urmărirea stării de sănătate a pacienţilor care au forme uşoare de COVID-19.
„Am discutat cu domnul ministru Tătaru. Căutăm inclusiv o soluţie de a găsi o posibilitate de motivare a medicilor de familie pentru implicarea în anumite… Am să vă dau un exemplu. Nu pot medicii din spital, care au cazurile persoanelor ce sunt internate în spital, care fie sunt în ATI, fie sunt în alte secţii, dar au forme de manifestare – e foarte greu să urmărească starea de sănătate şi evoluţia bolii pentru pacienţii cu forme uşoare. Şi atunci trebuie să existe o evaluare a evoluţiei stării de sănătate, inclusiv vindecarea sau apariţia unor simptome noi, care să nu necesite un telefon la urgenţe, la 112. Şi aici eu cred că medicii de familie – mai ales că orice cetăţean are un medic de familie – am convingerea că medicul de familie poate fi implicat şi, evident, trebuie răsplătit, în baza legislaţiei privitoare la COVID-19, trebuie răsplătit pentru activităţile pe care le desfăşoară în relaţia cu pacienţii lor care sunt pozitivi”, a afirmat premierul, la finalul unei vizite efectuate la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.