Prefectul Constanței, Silviu-Iulian Coșa, a ales să se adreseze, în prima zi a acestei săptămâni, prin intermediul unei scrisori deschise menite să ajungă în atenția medicilor de familie din județ, cu un apel vizând implicarea lor în procesul de testare gratuită pentru COVID, ce se poate face direct în cabinetele acestora.
Prefectul anunță că doar 144 dintre cei peste 400 de medici de familie câți sunt în județ fac testare gratuită în cabinete. Și aduce în atenție câteva cifre, cu referire la situația incidenței din orașul Constanța.
„Suntem la o rată de peste 30 de infectări la mia de locuitori, doar în municipiul Constanța. Mai precis, pe fiecare scară de bloc sunt 3 persoane infectate. Oamenii suferă în casele lor, în așteptarea ambulanțierilor suprasolicitați de numărul imens de cereri de testare”, susține Coșa.
Mai mult, prefectul județului Constanța pune accent, în contextul pandemiei COVID, pe faptul că „rolul medicului de familie, într-o situație precum cea în care ne regăsim de 2 ani, este unul vital”.
Redăm în cele ce urmează, integral, textul scrisorii deschise pe care a transmis-o prefectul Coșa către medicii de familie din județul Constanța:
”Stimați medici de familie constănțeni,
Suntem la o rată de peste 30 de infectări la mia de locuitori, doar în municipiul Constanța. Mai precis, pe fiecare scară de bloc sunt 3 persoane infectate. Oamenii suferă în casele lor, în așteptarea ambulanțierilor suprasolicitați de numărul imens de cereri de testare. Asta, cu toate că au la dispoziție un corp de profesioniști, apți să abordeze integral pacientul și problemele sale, cu toate implicațiile biologice, psihologice, familiale şi sociale care pot interveni în apariția și evoluția bolii. Mă refer la dumneavoastră, medicii de familie.
Din păcate, la ora acestui apel, pe care respectuos vi-l adresez tuturor profesioniștilor medici de familie constănțeni, doar 144 de colegi fac testare gratuită în cabinete. 144 din peste 400, câți sunteți la nivelul județului. Asta înseamnă că un doctor aproape că se ocupă de pacienții a trei medici de familie, pentru că nu poate refuza cetățeni acoperiți de asigurarea de sănătate, dornici să beneficieze de un serviciu gratuit, care li se cuvine.
Dacă în rândul dumneavoastră ar fi mai mulți colegi dispuși să testeze în cabinete, am avea un screening general al populației mult mai eficient, cu ajutorul căruia am putea ieși mai bine și mai rapid din acest impas epidemiologic.
Cifrele nu mint, în condițiile unei tulpini care generează un număr ridicat de infectări, dar mai redus de spitalizări, așa că diagnosticarea cât mai rapidă reprezintă, pentru constănțenii aflați pe listele dumneavoastră, diferența între o răceală „dusă pe picioare“ și o internare în ATI.
Așadar, fac apel la bunăvoința dumneavoastră să vă alăturați acestui demers, cel de testare gratuită în cabinetele în care vă desfășurați activitatea. Rolul medicului de familie, într-o situație precum cea în care ne regăsim de 2 ani, este unul vital.
Fiți parte a soluției și faceți un serviciu celor care își pun mari speranțe în dumneavoastră!
Cu stimă,
Silviu-Iulian COȘA
Prefectul Județului Constanța”
Da bah prefecte ! Pe scara este Ma-ta cu Tac-tu si cu tine!
Nu suferă nimeni pe scara mea de bloc. De ce nu va băgați „testele” acelea unde va place?
Cosea eu am vazut- pe ma-ta in scara blocului cum S U G E A P U L A La un negru.