Cauta

Anunțul făcut de șeful DSU în privința înmormântărilor. Raed Arafat: ”Trebuie modificată regula, să devină mai flexibilă” – VIDEO

Anunțul făcut de șeful DSU în privința înmormântărilor. Raed Arafat: ”Trebuie modificată regula, să devină mai flexibilă” - VIDEO

Un subiect sensibil, în contextul situației generate de noul coronavirus, dar îndelung abordat în ultimele zile, îl constituie regulile stricte în cazul înmormântărilor persoanelor care au decedat după ce au fost infectate cu COVID-19. În cadrul acestor discuții s-a avut în vedere faptul că oamenii sunt înhumați în sac, fără să fie îmbrăcați cu hainele care, de obicei se aduc de către cei din familie, și fără chiar ca apropiații să îi poată vedea, pentru a-și putea lua rămas bun.

Întrebat de o jurnalistă, marți seară, la Antena 3, care este logica pentru care o persoană poate să iasă din izolare după 14 zile, fără test, fiind considerată vindecată, în timp ce o persoană care a decedat, chiar și la mai mult de 14 zile după confirmarea cu COVID-19, nu poate să fie dusă la groapă cu tot ritualul creștin, secretarul de stat aflat în fruntea Departamentului pentru Situații de Urgență a anunțat ce s-ar putea schimba în această privință. ”Pot să vă spun că au fost două discuții pe această temă. La solicitarea Secretariatului de Stat pentru Culte am avut o discuție chiar la noi la Ministerul de Interne cu reprezentanții cultelor și cu colegii de la Ministerul Sănătății (…) şi finalul discuției a fost că toată lumea este de acord, inclusiv INSP-ul a fost, (…) că trebuie modificată această regulă.

Dacă la început-început lucrurile nu erau clare, lucrurile s-au clarificat și trebuie modificată regula, să devină mai flexibilă, mai permisivă ca oamenii să poată să facă lucrurile cum cer obiceiurile, (…) respectând unele reguli mult mai simple sanitare”, a precizat Raed Arafat, la postul de televiziune amintit.

Totodată, șeful DSU a anunțat că ”acest lucru a plecat de la discuția respectivă cu colegii de la Ministerul Sănătății că urmează să se discute pentru modificarea ordinului”.

Rămâne de văzut ce anume decizie se va lua în această privință și mai ales când anume.

YouTube video player

Ce anunțase și premierul

De altfel, luna trecută, după întrevederea avută, la sediul Guvernului, cu reprezentanții cultelor religioase din România, referitor la regulile din perioada Sărbătorile Pascale, în contextul derogărilor avute în vedere pe fondul restricțiilor de circulație pe timp de noapte, Florin Cîțu a făcut referire și la subiectul înmormântărilor în cazul persoanelor decedate din cauza infectării cu noul coronavirus.

”Un alt subiect important abordat în cursul întâlnirii a fost legat de o serie de modificări, pe care reprezentanții cultelor le consideră necesare, în privința regulilor actuale de înmormântare a persoanelor decedate din cauza infectării cu noul coronavirus. În colaborare, vom adapta aceste norme, pentru a da posibilitatea de oficiere a slujbelor de înmormântare cu respectarea voinței familiei decedatului și a ritualurilor cultului de care aparține”, transmitea premierul, pe 25 martie, via Facebook.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Grevă de amploare și proteste în Franța. Oamenii au ieșit masiv în stradă/Au fost făcute zeci de arestări
  • Macroane, mișcă-te mai repede, că îl enervezi pe domnul erou!
  • Educația, cea mai bună investiție în viitorul țării: Fundația Dan Voiculescu premiază cei mai buni studenți ai anului la Gala Studenților
  • UPDATE. Percheziţii la Compania de Apă Braşov şi la locuinţele unor politicieni/Precizări de la DNA
  • Trump a desemnat mişcarea „Antifa” drept organizaţie „teroristă”: „O catastrofă a stângii radicale, bolnavă şi periculoasă”
  • Atac armat în SUA: trei polițiști au murit, alți doi au fost grav răniți – VIDEO
  • Un fost ministru PSD îl acuză pe Bolojan că bulversează administrația locală: „Premierul rămâne surd la orice analiză serioasă/Preferă să-și satisfacă orgoliul nemăsurat”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 18 septembrie 2025 – Astăzi te interesează doar liniștea
  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Exit mobile version