AcasăCORONAVIRUSAnunțul așteptat de toată lumea. Până la sfârșitul anului vor ieși pe...

Anunțul așteptat de toată lumea. Până la sfârșitul anului vor ieși pe piață cel puțin două vaccinuri pentru coronavirus

vaccinAnunțul așteptat de toată lumea. Până la sfârșitul anului vor ieși pe piață cel puțin două vaccinuri pentru coronavirus / foto: Forbes.com

Goana după tratamente şi vaccinuri contra COVID-19 ar putea lua sfârșit! Reprezentantul României la OMS, profesorul Alexandru Rafila, a anunțat că vom avea remediul împotriva noului coronavirus cât de curând.

Specialistul afirmă că, până la finalul acestui an, ar putea fi autorizate două vaccinuri dintre cele patru la care lucrează marile companii şi care se află în stadii foarte avansate de cercetare.

„Cred că până la sfârşitul anului vor ieşi pe piaţă cel puţin două vaccinuri. Până în decembrie 2020 cred că cel puţin două vaccinuri vor fi autorizate”, a declarat Alexandru Rafila la Antena 3.

Vaccinurile, la un pas de aprobare

Acesta a arătat că cei care lucrează pentru elaborarea unui vaccin anti-COVID-19 sunt Pfizer în colaborare cu o companie de biotehnologie, Sanofi cu GSK, compania americană Moderna şi compania Astra-Zeneka în colaborare cu Universitatea Oxford.

„Aceste companii sunt în studiile de fază 3, cel mai avansat înainte de a obţine aprobarea. Autorizarea se obţine pe baza unui dosar care merge cu nişte dovezi ştiinţifice ale siguranţei şi eficacităţii acestor vaccinuri”, a explicat Rafila.

Profesorul a precizat că în funcţie de acest dosar de acordă licenţa pentru producţie, iar după obţinerea licenţei fiecare lot de vaccin obţine autorizaţia de punere pe piaţă.

Necesită condiții de transport excepționale

El a spus că, exceptând vaccinul dezvoltat de compania Sanofi, care este unul „clasic”, celelalte la care se lucrează necesită condiţii excepţionale de transport, întrucât „sunt foarte sensibile la variaţiile de temperatură” şi ele trebuie menţinute la temperaturi între minus 70 şi minus 80 de grade. Alexandru Rafila a precizat că aparatele care asigură asemenea temperaturi sunt foarte scumpe.

„Şi atunci, producătorii vor condiţiona acest vaccin în nişte cutii speciale, termoizolate, care conţin gheaţă carbonică şi care fac posibil transportul şi păstrarea vaccinului la această temperatură timp de 10 zile. După 10 zile, vaccinul poate fi păstrat probabil circa o săptămână la temperatura pe care o oferă frigiderul şi practic trebuie ca în intervalul acesta de 15, maximum 20 de zile să-l transporţi de la fabrică la centrul de vaccinare şi trebuie administrat”, a explicat Alexandru Rafila.

Specialistul estimează că România va avea nevoie de cel puţin şapte milioane de vaccinuri, care să acopere imunizarea categoriilor de risc, personalului medical şi personalului din serviciile esenţiale ale statului.

author avatar
Andreea Vlad
80 afisari
Zenville

Ultimele știri

Cum vrea PSD să adune voturi de la fanii lui Florin Piersic. Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila, în vizită, la spital!

PSD-iştii Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila au mers în vizită la Florin Piersic (88 ani), internat la Spitalul Foişor din București. Şi au avut...

Veşti bune pentru românii care desfăşoară aceste activităţi profesionale. Ocupaţia lor se va calcula la vechimea în câmpul muncii

Conform unei propuneri legislative recent înregistrată la Senat, pentru care inițiatorii cer adoptarea în procedură de urgență, se prevede egalizarea tratamentului dintre contractul de...
proger