AcasăCORONAVIRUSAeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, dotat cu laborator de testare COVID

Aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv, dotat cu laborator de testare COVID

Preţul unui test începe de la 44,88 NIS (aproximativ 13 dolari) şi poate ajunge la 134,64 NIS (circa 40 dolari) dacă se optează pentru a primi rezultatele în doar 4 ore”, a anunțat Ministerul Transporturilor din Israel.

“Serviciul de testare va fi disponibil atât pentru cei care zboară în străinătate de pe aeroportul din Tel Aviv, cât şi celor care intră în Israel şi vor să efectueze acest test care să ateste că nu sunt infectaţi cu noul coronavirus.Omega, firma care a câştigat licitaţia pentru acest centru de testare COVID şi-a luat angajamentul de a finaliza proiectul în doar 45 de zile. În vederea efectuării testelor în condiţii optime, Omega va colabora cu Rambam Medical Center, unul dintre cele mai apreciate centre medicale din Israel, înfiinţat cu 10 ani înainte de naşterea statului Israel, în 1938″, se mai precizează în comunicat. Totodată, în cazul în care este nevoie şi există cerere, se ia în considerare amenajarea unui astfel de centru de testare şi la Aeroportul Ramon din Eilat.

Va fi dezvoltată şi o aplicaţie online, unde doritorii vor putea nu doar să îşi facă programare pentru testare, ci vor primi şi un aşa-numit „paşaport medical”, unde va fi listat rezultatul atât în ebraică, cât şi engleza sau în orice altă limbă le este necesar. Israel este o destinaţie importantă de călătorie pentru turiştii romani – aproape 100 de zboruri săptămânale leagă acum Tel Aviv şi Eilat de principalele aeroporturi din România – Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi şi Sibiu. Tot mai multe țări au înființat centre de testare Covid pe aeroporturi, deoarece autoritățile solicită călătorilor prezentarea unui test negativ efectuat în ultimele 48-72 ore pentru a le permite intrarea în ţară.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
120 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger