AcasăCORONAVIRUSAdio studii clinice pentru ivermectină. Fără bani, medicii români nu mișcă un...

Adio studii clinice pentru ivermectină. Fără bani, medicii români nu mișcă un deget

Nici în pandemie medicii nu fac nimic fără să fie plătiți cu bani grei

Comunicatul Agenției Europene a medicamentului nu a exclus nicidecum ivermectina din tratamentul Covid, așa cum s-a insinuat în mass-media, ci au fost cerute studii clinice. La noi niciun medic nu a acceptat participarea la un astfel de studiu și asta pentru că nu primește niciun ban pentru asta.

Pentru necunoscători, includerea unui medic într-un studiu clinic, mai ales pentru vaccinuri și tratamente Covid, înseamnă și obținerea unor sume fabuloase de la companiile producătoare. Deși aproape în toate țările medicii fac astfel de studii cu ivermectina, un medicament care a dovedit a avea potențial în tratamentul Covid, în România nu a existat niciun voluntar. Și spunem voluntar pentru că studiile clinice pentru ivermectină nu sunt plătite de nimeni, dat fiind că este un medicament mult prea ieftin și costurile nu vor fi amortizate. ”Noi așteptăm de peste trei luni de zile aprobarea pentru a aduce în România 10.000 de tablete, dar nu am primit niciun fel de răspuns de al autorități. Și vrem să o aducem doar pentru teste clinice, nu să o dăm la toată lumea. În aceste luni se putea face un studiu clinic în spitalele din România care să arate într-un fel sau altul. Eu nu spun că ivermectina este bună sau rea, eu spun că trebuie să i se dea o șansă. Niciun medic și niciun spital nu a vrut să facă studiu clinic cu acest medicament. Și am să vă spun de ce. Fiind un medicament ieftin, noi nu putem sponsoriza acest studiu decât prin donații. Și atunci, neexistând un sponsor, nu are nimeni interesul să muncească pentru un studiu clinic, lucru care este la polul opus cu ceea ce au făcut câțiva medici din România, care încearcă medicamente”, ne spune Dragoș Damian, directorul executiv al Terapia Cluj.

Nimeni nu e interesat

În spatele studiului clinic există, în general, o instituție, care plătește medicii, voluntarii, spitalul și vorbim aici de bani foarte mulți, susține directorul executiv al Terapia Cluj, Dragoș Damian. ”Ideea este că neexistând o motivație financiară nimeni nu este interesat. Americanii au însă această flexibilitate ca în momentul în care văd că un medicament are efecte ei pot să-l utilizeze și să creeze chiar și protocoale de tratament. În opinia mea, ivermectinei trebuie să i se dea o șansă și medicii să vină să zică dacă este bun sau e rău acest medicament. Agenția Europeană a Medicamentului dă acum o șansă Ivermectinei, cere ca medicii să-și publice articolele, să facă studii clinice, că e ceva acolo. Mai este un lucru care m-a deranjat foarte tare în spațiul public. Nu te poți bucura că un medicament a fost oprit. Am văzut medici care s-au bucurat de acest lucru. Ei nu se gândesc că, practic, se pierde un candidat care, dacă ar fi avut mai multe date și ar fi fost aprobat, ar fi salvat pacienții. Există cel puțin 21 studii care sunt făcute după toate regulile și care încorporează peste 5.000 de pacienți”, ne-a declarat directorul executiv al Terapia Cluj, Dragoș Damian.

Medicamentul a scăzut transmiterea bolii

Agenția Europeană a Medicamentului nu este forul superior al agențiilor locale ale medicamentului. În plus, agențiile locale, așa cum s-a întâmplat în Slovacia, în Cehia, în Bulgaria, pot să aprobe în protocoalele terapeutice anumite medicamente în baza observațiilor făcute de medicii din acea țară, afirmă Dragoș Damian. ”Sunt foarte multe țări care spun că, după ce au utilizat Ivermectina, cum ar fi India, Africa de Sud, țări din America de Sud, unde a scăzut incidența transmiterii bolii”, ne-a mai precizat directorul executiv al Terapia Cluj, Dragoș Damian. Ivermectina a fost aprobată în protocoalele de tratament Covid în țări precum Macedonia, El Salvador, Panama, Bolivia, Brazilia, Venezuela, Peru, Egipt, Belize și Zimbabwe.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
595 afisari

1 COMENTARIU

  1. Stiam asta doar n-or fi nebuni sa se termine covidul sa ramana fara teancurile de bani pe care ii primesc sa respecte Omerta dicaturii sanitare.Nu e nimic de capul lor,nu ii mai scarpinati atata in coarne.De fapt uitasem ca lucrati in binom.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger