La câteva zile după ce s-a stins Cornelia Catanga, s-a aflat că un alt cunoscut interpret de muzică lăutărească a părăsit această lume.
Apreciatul artist Nelu Ploieșteanu (Ion Dumitrache, pe numele real) a murit, la vârsta de 70 de ani. Jurnalista Mara Bănică a transmis un scurt mesaj, vineri dimineață, pe pagina sa de Facebook, anunțând plecarea dintre cei vii a solistului Nelu Ploieșteanu. ”Speram să nu primesc niciodată vestea asta… Drum bun, nea Nelu! Să te ierte bunul Dumnezeu și să-ți Odihnească sufletul în Rai!”, a scris Bănică.
În urmă cu aproape două săptămâni se aflase că interpretul de muzică lăutărească fusese internat la Spitalul Floreasca, în stare gravă, luptându-se cu COVID-19.
Nelu Ploieșteanu lasă în urmă mai multe albume, cu melodii cunoscute în rândul celor care ascultă muzică lăutărească, de petrecere. A cântat pe scenă, la emisiunile în care era invitat la TV, dar și în localuri. Dar și alături de marii actori Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache, o colaborare artistică foarte apreciată de către public.
În urma cu aproape trei ani, Ploieșteanu suferise o grea lovitură, după ce fiul său, Mihai, care se confruntase cu probleme de sănătate, a murit. Pierderea băiatului l-a marcat puternic pe solist.
Cu ce i-au depistat covidul? Cu PCR? Da? Atunci, bine. Nu avea și alte afecțiuni, mai ales că, se știe, a fost ” un om de lume ”, căruia i-a plăcut (nimic rău în asta) viața? Măi să fie! Dumnezeu să-l ierte!