AcasăCORONAVIRUSA crescut numărul de reacţii adverse la persoanele vaccinate în ultimele 24...

A crescut numărul de reacţii adverse la persoanele vaccinate în ultimele 24 de ore! Iată şi câţi români au făcut rapelul!

pfizerA crescut numărul de reacţii adverse la persoanele vaccinate în ultimele 24 de ore! Iată şi câţi români au făcut rapelul!

Autorităţile din România continuă campania de vaccinare, în etapa a II-a. În acelaşi timp, există persoane cărora le este administrat şi rapelul.

Aşadar, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră, au fost imunizaţi 32.949 de oameni. Datele au venit de la Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Dintre persoanele vaccinate în ultima zi, 31.325 de persoane au fost vaccinate cu o doză şi 1.624 persoane vaccinate cu două doze.

Până în prezent au fost vaccinate 406.006 persoane, dintre acestea 393.127 de persoane vaccinate cu o doză, iar 12.879 persoane vaccinate cu două doze.

La cei vaccinaţi în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 60 de reacţii comune şi minore, dintre care nouă reacţii de tip local şi 51 de reacţii generale.

În total, până acum, au fost 1.124 de reacţii adverse

Începând din 27 decembrie 2020, la nivelul centrelor de vaccinare s-au înregistrat 1.124 reacţii comune şi minore, dintre care 366 de reacţii de tip local cu durere la locul injectării, 758 de reacţii generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie), iar trei reacţii sunt în curs de investigare.

829.349 persoane, programate la vaccinare până sâmbătă

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis că 829.349 persoane din etapa a II-a au fost programate la vaccinare până sâmbătă dimineaţă. Cei mai mulţi s-au programat singuri.

În perioada 15 ianuarie 2021, orele 15:00, până sâmbătă, 23 ianuarie, orele 09:00, pe platforma informatică programare.vaccinare-covid.gov.ro s-au programat 829.349 persoane din etapa a II-a de vaccinare (340.885 adulţi peste 65 ani, 184.916 persoane cu afecţiuni cronice şi 303.548 angajaţi din domenii esenţiale)”, a transmis, sâmbătă după-amiază, CNCAV.

author avatar
Andrei Ștefan
538 afisari

1 COMENTARIU

  1. Se poate lasa cu flatulatii Guvernamentale vaccinul asta, si e de rau

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger