AcasăCORONAVIRUS172 de țări vor vaccinul anti-COVID-19. Care este termenul limită

172 de țări vor vaccinul anti-COVID-19. Care este termenul limită

OMS

Țările care doresc să facă parte din planul global COVAX au termen până la 31 august să își exprime intenția, au declarat oficialii OMS. Vor putea apoi să-și confirme participarea până la 18 septembrie și să facă plățile până pe 9 octombrie.

Nu mai puțin de 172 de țări s-au înscris în programul COVEX pentru dezvoltarea unui vaccin eficient și sigur împotriva noului coronavirus și distribuirea echitabilă a acestuia, program coordonat de Organizația Mondială a Sănătății, a anunțat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

În această etapă s-au trimis termenii şi condiţiile programului. Potrivit listei ţărilor care au intrat în program, 70% din populaţia în fața Covid-19 va fi acoperită.

Șeful OMS: „Naționalismul ajută doar virusul”

Șeful OMS a declarat că este nevoie de mai multe finanțări și țările trebuie acum să își asume angajamente obligatorii. Această competiție globală este esențială pentru a pune capăt pandemiei COVID-19, susține Tedros, și că nu numai că va combina riscul pentru țările care dezvoltă și cumpără vaccinuri, dar asigură, de asemenea, că prețurile sunt menținute la un nivel „cât mai scăzut”.

„Naționalismul în privința vaccinului ajută doar virusul”, a spus el într-un comunicat de presă. „Succesul COVAX depinde nu numai de țările care se înscriu, dar și de umplerea lacunelor cheie de finanțare.”

Obiectivul COVAX este să livreze două miliarde de doze ale unui vaccin până la sfârşitul lui 2021, doze ce vor fi distribuite pentru persoanele vulnerabile la Covid-19. Distribuirea coordonată a vaccinului este în folosul tuturor țărilor lumii, inclusiv al acelora care au semnat deja contracte cu diverși dezvoltatori ai vaccinului, a declarat directorul general al OMS, citat CNBC.

În momentul de față, a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus, nouă vaccinuri anti-Covid, parte a programului COVAX, se află în evaluare și, odată finalizate, vor fi distribuite la prețuri cât se poate de mici.

author avatar
Andreea Vlad
132 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger