AcasăNewsRefugiatii nimanui, veniti de peste dealuri

Refugiatii nimanui, veniti de peste dealuri

A venit iarna!

Nu se intrevede nicio ameliorare a crizei umanitare siriene. Poporul continua sa fuga incotro vede cu ochii, ca sa scape din infernul creat de armata lui Bashar al-Assad.

In tabere organizate, pe teritoriul Turciei, Libanului, Iordaniei, Irakului, nu mai au loc refugiati. In taberele ce se intind de-a lungul granitelor, dar pe teritoriul sirian, situatia este disperata, ajutorul refugiatilor cazand tot pe umerii organizatiei umanitare siriene Orient.

A venit iarna!
Pandind mancarea, ce nu ajunge pentru toti
Dr. Tahan, de la Orient, se intereseaza de nevoile stringente
Gabriel, impartind biscuiti copiilor
Dezbracati si infometati
Gabriel si-ar fi dorit sa ajute mai mult
Le dai biscuiti, iti ofera floricele de camp
Neincrezator in ajutor
O frumusete de fata
Oameni infirmi, vaduve si copii
Printre copii
Disperare, a venit iarna in taberele de refugiati

Si-au pierdut orice speranta

In disperare, oamenii, barbati infirmi, vaduve cu o droaie de copii, unii orfani, isi iau soarta in maini si traverseaza dealurile ce despart Siria de Turcia, instalandu-se pe unde apuca. Grupul Orient, organizatie umanitara siriana care actioneaza din Reyhanli, ii repereaza si incearca sa-i ajute. Dr. Abdul Hamid Tahan, secretar al Consiliului Municipal Revolutionar si membru al Grupului Orient ne insoteste la acesti „proaspat” refugiati. Iimpreuna cu Gabriel Cateliu, de la Community Aid Romania, ne-am gandit sa nu mergem cu mana goala, dat fiind faptul ca sunt multi copii. Insa, situatia de la fata locului este cumplita si ne lasa fara grai. Ce sa faci cu niste biscuiti? Oamenii astia n-au de niciunele, asteptand resemnati sa se intample ceva cu ei, orice. Si-au pierdut orice speranta. Chiar daca nu urmaresc stirile si nu stiu exact ce se intampla peste tot in tara, sunt convinsi de un singur lucru: „Lumea intreaga ne-a abandonat in mainile unui criminal. Murim in fiecare zi si nimanui nu-i pasa. Murim ucisi, murim de foame, murim de frig, murim de multe morti”, ne spune o femeie, care nu vrea sa fie fotografiata. Copiii, insa, ca peste tot in taberele de refugiati, se lipesc de tine. Un turc, Mohamed, un simplu comerciant (are o mica afacere cu paturi), le-a sarit imediat in ajutor. „N-aveam de gand sa ma implic chiar asa, dar nu pot, ca om, sa ma duc acasa, in confortul meu, fara sa ma gandesc la faptul ca oamenii astia nu au pe ce pune capul”, spune Mohamed. Le-au construit noilor sositi adaposturi, Mohamed le-a oferit gratuit paturi, oricine are ceva de dat, e binevenit. Trebuie sa spunem ca, in Reyhanli, refugiatii sirieni aproape ca depasesc numarul cetatenilor turci. Autoritatile inchid ochii, Turcia fiind chiar singura tara care-i ajuta din toate puterile, sub toate formele, organizate si neorganizate.

Nevoie disperata de ajutor

Mergem la o vaduva cu noua copii, niciunul din baieti suficient de mare ca sa preia intretinerea familiei. Mohamed ne propune sa-i construim impreuna o bucatarie. Nu stie de unde suntem, crede ca suntem de la vreo organizatie cu multi bani in cont. Noi, cu biscuitii in pungile de plastic, ramanem interzisi, pentru ca vaduvei i se traducea dialogul si ramasese cu ochii tinta, plini de speranta. Intr-un tarziu, le explic ca am venit cu ajutoare (sau, ma rog, ne-am dus noi inainte, ca buzduganul, camionul, dupa cum am mai scris, venind de parca se ducea). Promitem ca, odata ce soseste camionul, punem noi pe rafturile bucatariei produse alimentare. Femeia ne arata ca a primit, insa daca am avea lapte praf pentru copii si detergent, ar fi bucuroasa de ajutor. Aveam. In principiu.  Plecam de acolo cu un gust amar. Ce facem noi, cu tonele noastre, in acest hau al nevoilor stringente? Iar acum, in zilele astea, a si nins, iar temperaturile au coborat sub 0 grade. O, Doamne!

author avatar
Adina Mutar
489 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger