De cum am ajuns in Reyhanli, primul lucru care mi-a atras atentia a fost numarul mare de oameni raniti la picioare, unii cu membre amputate.
Numerosi copii, tineri, sunt plimbati in carucioare, intre spitale, de ai impresia ca intregul oras este o curte imensa a unui centru de recuperare.
Peste 15.000 de pacienti
De aceasta „categorie”, oameni care au ramas cu handicap pe viata, nu vorbeste nimeni, nu sunt raportati in statisticile internationale, care se rezuma la morti si refugiati. Remarc din nou uimitoarea mobilizare a sirienilor de a sustine populatia lipsita de ajutor. Ei s-au organizat in Proiectul National Sirian pentru Proteze ale Membrelor, din care face parte si dr. Mazen Alsoud, chirurg ortoped din Maraat al-Numan, provincia Idleb. „Una dintre consecintele cele mai tragice ale razboiului este numarul mare de pacienti cu membre amputate”, spune dr. Mazen Alsoud.
„Daca nu primesc ajutor de specialitate in timp util, raman condamnati pe viata.” Telul imediat al proiectului este sa se asigure gratuit proteze ale membrelor pentru peste 15.000 de pacienti. Pe unul dintre „beneficiari” l-am cunoscut la atelierul de confectionare a acestor proteze. Il cheama Malik Suleiman si are doar 10 ani. Anul trecut, in august, laba piciorului stang i-a fost sfartecata in urma unui bombardament la vest de orasul Maarat al-Numan. A fost operat de dr. Mazen Alsoud, iar acum are proteza.
La acest proiect s-au asociat Societatea Medicala a Sirienilor din Marea Britanie, Asociatia Medicala a Expatriatilor Sirieni, Uniunea Sirienilor pentru acordarea de Ajutor Medical. Ajutor logistic si tehnic au primit de la Trustul Naya Qadam, societate medicala infiintata dupa cutremurul din Pakistan, din 2005, cand multi oameni si-au pierdut membrele. Ca sa fie eficient, atelierul de confectionare trebuie sa produca intre 7 si 10 proteze pe zi. „Cererea” e mare! „Deocamdata, se confectioneaza numai proteze pentru membrele inferioare, dar speram ca, in curand, sa putem face si proteze pentru membrele superioare”, spune dr. Mazen Alsoud.
Mohamed si-a pierdut in sase luni o mana si un picior
In spitalul Dar Alsteshfaee l-am intalnit pe Mohamed Harba, din Idleb. In sase luni si-a pierdut o mana, un picior, iar acum a fost adus din nou cu un cui in obraz. Un cui de la grenade neconventionale, facute sa raneasca si sa ucida cat mai multe persoane, utilizate de armata lui Bashar. L-am intrebat daca are curaj sa se intoarca inapoi, acasa, dupa toate astea. „Nu. Trebuie sa am grija de ce mi-a mai ramas”, a raspuns Mohamed, zambind trist. Azim, 13 ani, este din Maarat al-Numan, Idleb. Este foarte grav ranit la un picior, dar nu scoate niciun sunet cand doctorii il bandajeaza. Nicio lacrima in ochii lui. Doar durere teribila, muta.
Maysa, 12 ani, este din Kafr Rouma, Idleb. Tatal ei a fost ucis in fata ei de un lunetist, care a impuscat-o si pe ea in spate. Mama si-a luat copiii – are noua, intre 5 si 14 ani – si s-a refugiat intr-o grota. Acolo au gasit-o rebelii. Ranile Maysei se infectasera. Au trimis-o pe mama cu fata la spital, promitandu-i ca vor avea grija de restul copiilor. Maysa este paralizata de la brau in jos si nu sunt sanse sa se recupereze. Zambeste. Pentru ca a vazut-o pe mama ei intrand. Nu-si aminteste nimic din ce s-a intamplat, si-a pierdut memoria. Mama ei sta cu ea, s-o ingrijeasca, dar gandul ii este si la ceilalti opt copii, de care nu mai stie nimic. Oamenii astia nu mai au lacrimi. Numai suferinta se citeste in ochii lor uscati.
Cititi maine „Am fost camarazi de arme, prieteni, acum ne impuscam intre noi”
[youtube]6qU1cUVQIKE[/youtube]