Aceasta este parerea lui Hilmi (nu este numele lui real, din motive de protejare a identitatii), 15 ani, refugiat din Siria.
Hilmi a venit in Romania ca refugiat si nu reuseste sa se adapteze unui stil de viata atat de diferit de cel in care a crescut.
„Nu mi-e frica sa mor, mi-e frica sa nu raman singur”
„Vreau sa ma intorc cat mai curand acasa, la viata mea”, spune baiatul slabut, cu ochi tristi, parca vesnic inlacrimati. Pe urma isi aduce aminte ca nu mai are casa. A fost daramata de o bomba. Hilmi e din Al-Bab, la nord de Alep. Locul unde armata guvernamentala a folosit bombe cu fragmentare, de origine ruseasca, interzise la nivel global.
„Noi suntem cinci frati, cel mai mare e acum in clasa a XII-a. Acasa, in Al-Bab, faceam de garda. Odata, eram eu la post si ceilalti dormeau. Pe la 6 dimineata a aparut un avion al armatei. Se tot invartea. Mi-am dat seama ca zona unde era si casa noastra era tinta. I-am trezit pe toti, sa ne adapostim.” Au vazut cum din avion a fost lasata o bomba cu fragmentare. Alta data, o bomba „normala” a cazut pe casa vecinilor, care avea perete comun cu a lor. Au murit toti. „Numai norocul te poate salva de la asa ceva. Nu stii niciodata care e tinta avioanelor. Mie nu mi-e frica sa mor. Mi-e frica sa nu moara ceilalti si sa raman singur”, spune Hilmi.
„Am vrut doar sa invat!”
Zona in care locuia era tinta armatei lui Bashar al-Assad pentru ca in apropiere era si o baza a Armatei Siriene Libere. Iar Al-Bab avea si el renumele de „oras-rasculat”, asa ca viata civililor nu conteaza. Hilmi are un mare regret.
Ca, desi iubeste libertatea, nu a participat la manifestatii, ca multi alti prieteni si colegi de-ai lui. „Am fost amenintati ca, daca participam la proteste, nu o sa mai fim primiti la nicio scoala din tara. Eu imi doream foarte mult sa invat si mi-a fost teama. Prietenii mei au fost si au strigat libertate, ce dorim cu totii. Vreau ca oamenii sa-si exprime parerea fara sa fie impuscati pentru asta.” Hilmi e trist. Si e o tristete care nu o sa treaca in timp. E regretul ca nu a fost suficient de curajos sa participe la proteste. Incerc sa-l consolez cu o convingere ferma: „Revolutiile sunt facute pentru viitorul copiilor, nu trebuie facute de copii!” Hilmi nici nu se gandeste inainte de a-mi da replica: „Da! Dar cand oamenii mari nu fac nimic, trebuie noi, copiii, sa facem ceva!” Poate replica sa provenea din discutiile lui cu prietenii, cu colegii. Si adevarul e ca de la niste copii de varsta lui a pornit flacara revolutiei. De la pustii din Daraa, care, in urma cu doi ani, au scris pe zidurile scolii „Libertate! Noi putem sa reparam regimul!”
E ingrijorat pentru bunica
Hilmi este la curent cu tot ce se intampla in Al-Bab. Stie cine a mai murit, cine e grav ranit, cine s-a imbolnavit, stiri cumplite. „Sunt oameni care n-au avut incotro si au trebuit sa ramana acolo. Nu au apa, nu au curent, au aparut tot felul de infectii si nu sunt medicamente pentru tratament. Bunica mea a ramas acolo, cand am plecat, ajutati de Armata Siriana Libera. A zis ca e prea batrana sa mearga in alta tara. Acum nu se simte bine si sunt foarte ingrijorat pentru ea, ca nu are cine s-o trateze!”
Apel pentru refugiatii sirieni!
Donatii in conturile bancare deschise de Crucea Rosie Romana pentru refugiatii sirieni se pot face la BRD GSG AG Piata Romana: Lei: RO21BRDE41OSV19785454100; Euro: RO33BRDE41OSV06871604100
UNHCR, apel de urgenta, donatie online: http://donate.unhcr.org/syria?utm_source=website-news-rh-button&utm_medium=web&utm_campaign=SyriaCrisis.
