După 1704, când Spitalul Colțea din București, cea mai veche instituție spitalicească din Capitală, a început să funcționeze, așezământul creat de spătarul Mihail Cantacuzino a adăpostit, așa cum de altfel îi și fusese menit, mulți oameni năpăstuiţi de soartă, bolnavi și infirmi. Cantacuzineștii au lăsat vorbă să nu se refuze sub niciun chip primirea și îngrijirea pacienților nevoiași („să-și aibă hrana și îngrijirea cu îndestulare și cuvenită starei sale”), iar la o adică, în caz de deces, trupurile acestora să fie îngropate, „cu toată cinstea, în curtea spitalului”.
Alături de spital funcționa o „casă pentru hrana săracilor”, precum și o spițerie, „cu felurite leacuri și felurite buruieni tămăduitoare”. Ulterior s-au mai adăugat complexului de la Colțea, pe lângă faimosul turn (grav afectat de cutremurul din 1802, dărâmat 86 de ani mai târziu, din ordinul primarului Pake Protopopescu) o legătorie de cărți și chiar o tipografie domnească.
După prima reclădire a instituției medicale (1838-1842), spitalul cunoaște o sporire a capacității, având 60 de paturi împărțite în două secții mixte. De precizat că, la deschiderea sa, așezământul avea doar 24 de paturi: 12 pentru bărbați și 12 pentru femei, separați în două clădiri. Tot în 1842 este inaugurată aici „Școala de mică chirurgie”, sub directa îndrumare a doctorului Nicolae Crețulescu, primul „valah” doctor în medicina de la Paris. „Școala de mică chirurgie” de la Colțea a fost întâia școală medicală din Muntenia, precursoarea Facultății de Medicină din București. Trebuie spus că, până atunci, la Spitalul Colțea nu profesaseră decât medici străini. Apoi, aveau să apară medici români. Primul a fost Ioan Serafim, urmat de Nicolae Crețulescu, Carol Davilla, Victor Babeș, Gheorghe Polizu, Alexandru Marcovici, Nicolae Manolescu, lista fiind continuată cu Gheorghe Stoicescu, Ion Nanu-Muscel, Basil Theodorescu, Nicolae Turnescu, Constantin Dimitrescu-Severeanu, Thoma Ionescu, Gheorghe Assaky, Mihail Petrini-Galatz, Eugen Felix, Petre Herescu, Dimitrie Gerota, Nicolae Hortolomei sau Amza Jianu. Din acest motiv, spitalul a căpătat, pe bună dreptate, renumele de „leagăn al medicinii românești”. În 1860 se amenajează la Colțea încăperi pentru oftalmologie, un laborator pentru anatomie patologică, iar șase ani mai târziu clădirea se îmbogățește cu un amfiteatru, în locul sălii de disecție care fusese distrusă de un incendiu.
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
