Faptul că Bucureştiul este considerat astăzi unul dintre cele mai frumoase oraşe ale Europei se datorează, în principal, marilor arhitecţi care şi-au pus amprenta pe clădirile-monument. Unul dintre aceştia este Virginia Andreescu Haret, prima femeie arhitect din România şi prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general.
Virginia Haret este cea care a îndrăznit să folosească pentru prima dată betonul armat. A făcut-o pentru a ridica pe Calea Victoriei mai multe blocuri. Însă printre realizările arhitectei, care au rămas martori ai istoriei, putem enumera pavilionul administrativ și dependințele subterane ale Aeroportului Băneasa, Colegiul Naţional „Gheorghe Șincai” și Colegiul Național „Cantemir Vodă” din București, imobilul fostei Societăți „Tinerimea Română”, Liceul „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Medicină – Centrul de cercetări antropologice, Biserica Ghencea – Calea 13 Septembrie, Casa Haret. Sunt clădiri care astăzi îşi fac loc în albumele foto ale turiştilor.
Deschizătoare de drumuri
Nepoată de frate a pictorului Ion Andreescu, Maria Virginia Andreescu s-a născut în 1894 în Bucureşti. A rămas orfană de mamă la 9 ani, dar viaţa grea nu a împiedicat-o să devină deschizătoare de drumuri pentru femeile care îmbrăţişau profesii “destinate” bărbaţilor. A făcut liceul în particular, luându-și bacalaureatul la liceul Mihai Viteazul. La 18 ani a intrat prima la Școala Superioară de Arhitectură. De remarcat că, în paralel cu Şcoala de Arhitectură, Virginia Andreescu urmase şi cursurile profesorului pictor Hipolit Strâmbu de la Academia de Arte Frumoase. Un an mai târziu, la insistenţele profesorului Strâmbu, a organizat o expoziţie cuprinzând 66 de schiţe, desene şi acuarele. 28 dintre ele au fost achiziţionate de Comisia Monumentelor Istorice şi expuse în sălile acestei instituţii de pe Strada Berthelot, alte 8 fiind cumpărate de Academie, figurând alături de catalog în colecţiile Cabinetului de Stampe. S-a perfecţionat la Roma, unde a luat parte şi la cercetări arheologice. Din 1923 a lucrat în serviciul tehnic al ministerului Educației Nationale, de unde s-a pensionat în 1947. A lucrat în sectorul construcţiilor şcolare, ajungând repede mâna dreaptă a arhitectului şef Ion Pompilian (1872-1938), profesor la Şcoala de Arhitectură. În perioada interbelică a reprezentat România la Congresele internaționale de arhitectură la Roma, Paris, Moscova și Bruxelles. De-a lungul vieții a primit pentru activitatea sa nenumărate premii care i-au confirmat valoarea.
În familia lui Spiru Haret
Viaţa personală a arhitectei a cunoscut o traiectorie fericită în 1928, anul căsătoriei cu inginerul şi matematicianul Spiru Haret, nepotul ilustrului astronom şi ministru penelist, cel care a pus bazele învăţământului naţional performant. A decedat la 6 mai 1962 la Bucureşti şi a fost înmormântată la Cimitirul Bellu Ortodox, alături de soţul ei SPIRU HARET (1892-1970) şi socrul, acad. Prof. univ. Ministrul al Instrucţiunii SPIRU HARET (1851-1912).
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
