Ridicat în coama impunătoarei și totodată bizarei case-palat construite la începutul veacului 20 de către prințul Grigore M. Sturdza, Palatul Victoria a cunoscut o primă parte a existenței sale destul de sinuoasă. Mai întâi, a fost Palatul Președinției Consiliului de Miniștri, mareșalul Ion Antonescu amenajându-și aici unul dintre domiciliile sale. În aprilie-august 1944, clădirea a fost grav afectată în urma bombardamentelor, pentru ca mai apoi de restaurarea ei să se îngrijească puterea comunistă, care a instalat ministerul condus de Ana Pauker.
Realizat între 1937 și 1944, după schițele arhitectului Duiliu Marcu – absolvent al Şcolii de Arte Frumoase de la Paris și promotorul planului director de sistematizare a Bucureștilor – edificiul care ocupa latura de răsărit a Pieței Victoria a fost destinat inițial pentru a găzdui Ministerul Afacerilor Străine care până atunci ființa în fostul palat al lui Grigore Sturdza. Clădirea cu o suprafaţă de 26.000 de metri pătraţi, concepută pe un plan simetric, rectangular, pe mai multe nivele, fusese proiectată să aibă trei intrări: una centrală, rezervată corpului diplomatic, alta pentru funcționari, iar cea de-a treia pentru presă și public. La realizarea fațadei palatului a fost folosită marmură de Carrara (cu cele două basoreliefuri de mari dimensiuni, realizate de sculptorul Mac Constantinesco – astăzi dispărute), iar la interior marmură de Rușchița, de Botticino, Carrara, Calacatta, Issorie și Verona, travertin, lambriuri și mobilier prețios. Clădirea a fost gândită să dețină o mare sală de recepție, o sală de onoare, alta de banchet, sală de consiliu, birouri, vestiare, lifturi, două grădini, ba chiar și instalații moderne pentru acele timpuri: aer condiționat, avertizări de incendiu sau uscătoare de mâini în băi. Istoricul Georgeta Filitti spunea recent că arhitectul Duiliu Marcu a avut grijă de toate detaliile: „A fost unul dintre acei români care a spus în repetate rânduri că suntem prea săraci ca să ne permitem să facem lucrul prost. A spus foarte clar și ce fel de marmură trebuie folosită și de unde anume din Italia să fie adusă”.
În august 1945, când Palatul Sturdza (“sanctuarul diplomaţiei române) a fost demolat, respectându-se astfel planul de sistematizare, Palatul Victoria era la rândul lui în mare suferință, fiind afectat de bombardamentele trupelor aliate. E drept că sosiseră și alte vremuri, iar cercul bolșevic începea să se strângă tot mai mult. De altfel, după abdicarea Regelui Mihai și proclamarea Republicii Populare, după reluarea lucrărilor de restaurare (finalizate în 1952) și instalarea în această clădire a Consiliului de Miniștri ai RPR, apoi a Externelor conduse de Ana Pauker, prima femeie ministru din istoria lumii, Palatul Victoria și-a pierdut nu doar o parte din identitate, ci și denumirea. Abia după 1989 edificiul a revenit la numele inițial, adăpostind de atunci sediul central al Primului Ministru al României și al cabinetului său. În 2004, Palatul Victoria a fost inclus pe Lista monumentelor istorice.
Material realizat în cadrul “București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
