Situat pe latura sudică a lacului Plumbuita din Capitală, Palatul Ghica-Tei este fosta proprietate a uneia dintre cele mai vechi familii domneşti şi boiereşti din Ţările Române, neamul de aromâni al Ghiculeștilor, care a dat Munteniei și Moldovei numeroși domnitori, unii dintre ei cu remarcabile merite, precum și mari cărturari sau diplomați.
Palatul, care se impune și după atâția ani prin armonia și eleganța formelor sale, reprezintă cea mai veche construcție de acest tip din Capitală care și-a păstrat forma originală. Ridicat la 1822, prin voia și vrerea lui Grigore D. Ghica sau Grigore al IV-lea Ghica, primul domn pâmântean al Țării Românești după epoca fanariotă (pe scaun până la intrarea rușilor în țară, în 1828), palatul din Colentina a servit inițial drept reședință de vară pentru noul „hospodar”, un ideal loc de refugiu în condițiile în care Bucureștiul redevenise orașul animat și zgomotos de dinaintea Revoluției lui Vladimirescu. Domeniul Colentina, întins pe o suprafaţă de 11.000 mp, se afla pe atunci la periferia orașului, fiind ridicat pe amplasamentul unei vechi moșii aparținând vornicului Constantin Ştirbei, achiziționate de familia Ghica sub numele de „Fundenii Doamnei” sau „Corneasca”. Palatul Ghica-Tei a fost realizat după planurile arhitectului catalan Xavier Villacrosse, o construcție concepută în stilul neoclasic italian, plus ceva elemente ale Renașterii franceze. În interior se păstrează decorația originară a câtorva saloane ale căror plafoane reprezintă scene mitologice, personaje alegorice și motive vegetale, opere realizate de pictorul italian Alberto Giacometti. O descriere plastică a moșiei Colentina aparține prințesei Aurelié Ghica, nora lui Grigore D.Ghica, după o vizită făcută la 1848: „La jumătate de leghe de oraș, în mijlocul unei câmpii mari, conacul se ridică într-o mare de verdeață ce cheamă de departe cu promisiunea de odihnă. Un lac înconjurat de o grădină în stil englezesc, ale cărui ape limpezi întorc roata unei mori ascunse în mijlocul copacilor ca o decorație rustică și care precede curtea principală. Acvilele familiei își etalează deasupra porții de la intrare aripile lor ce par a se odihni după atâția ani de putere. Copacii rotunjiți precum portocalii înconjoară peluza circulară. În spate, câmpia pârlită de soare; în jur tufișurile, florile, miile de miresme îmbătătoare ale acestui paradis; în față, conacul cu aerul seniorial și balconul de la care se privesc venind trăsurile prietenilor. Turnulețele bisericii sunt atârnate precum trofeele trecutului pe care imperiul din Orient le-a dat domnilor valahi. La dreapta conacului este curtea bisericii singuratică și tăcută ca o anticameră a rugăciunii. Dincolo de sălciile plecate, de salcâmii înfloriți, mormântul de piatră al prințului Grigore Ghica se odihnește în mijlocul mormintelor membrilor familiei, ca și cum le-ar proteja”.
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
