În februarie 1888, Alexandru Odobescu își exprima speranța ca sala circulară a ateneului ce urma să se construiască şi avea să devină “Templul artelor” să fie decorată jur‑împrejur cu o friză reprezentând o „feerie de scene din istoria națională”. Frescă ce trebuie să creeze, în acelaşi timp, o imagine fidelă a specificității sufletului românesc.
O primă ofertă pentru această amplă compoziție istorică a fost făcută în 1901 de către pictorul Ștefan Popescu, care dorea să „lege firul tradiției”, realizând „pe baza elementelor vechi un nou stil românesc în arta decorativă”, după cum menționează profesorul Ilie Popescu Teiușan într‑un studiu. Însă oferta lui Ştefan Popescu nu a fost acceptată întrucât suma de 80.000 de lei, pe atunci cam 240.000 de dolari, a fost considerată exorbitantă de autorităţile vremii, după cum se arată în lucrarea “Marea frescă de la Ateneul Român – creația pictorului Costin Petrescu”, autor Elena Cercel (profesor de arte plastice, membru al Diviziei de Istoria Științei a CRIFST al Academiei Române). De aceea, timp de încă 32 de ani, spațiul de 75 metri lungime și trei metri înălțime din sala rotundă de la etajul clădirii Ateneului a rămas gol, purtând inscripția „Loc rezervat pentru marea frescă ce va reprezenta fazele principale ale istoriei românilor”.
Petrescu, maestrul frescei
În cele din urmă, în 27 mai 1933, este acceptat proiectul pictorului Costin Petrescu, căruia i se încredințează realizarea lucrării, cu condiția ca valoarea totală să nu depășească trei milioane de lei (între timp, moneda se devalorizase considerabil). Costin Petrescu era un specialist al frescei, provenind dintr‑o familie de pictori bisericești, zugravi „de subțire”, cum li se spunea pe atunci. El și‑a continuat studiile superioare în domeniul artei la Viena, München și apoi la Paris, unde ulterior a fost invitat să țină cursuri despre pictura murală în frescă, fiind și autorul unei valoroase cărți, L’art de la fresque (Arta frescei), apărută în 1931 la Editura Lefranc, Paris, un compendiu al acestei vechi și trainice tehnici decorative.
“Ţinta supremă a vieţii mele”
Fresca a fost finalizată în aprilie 1937. Pictorul a mărturisit despre ampla sa creație următoarele: „Un singur gând m‑a chinuit tot timpul. Era mai mult decât o ambiție, era ținta supremă a vieții mele. De treizeci de ani port în mine planul acestei lucrări pe care am schițat‑o și am studiat‑o aproape fără întrerupere. Se punea însă o problemă foarte dificilă. Pe un spațiu lung de 75 de metri și lat de trei metri trebuia să concentrez istoria zbuciumată a țării mele. Cum aș fi putut s‑o fac dacă aș fi reprezentat mersul ascensiv al fiecărei epoci? Nu mi‑ar fi ajuns pentru asta nici Calea Victoriei întreagă. Am hotărât deci să aleg culmile acestei istorii și să dau frescei aspectul unei curgeri neîntrerupte care, pornind de la împăratul Traian, să simbolizeze, ca un poem, povestea glorioasă a neamului meu. Dificultatea era imensă, căci e mult mai simplu să povestești, deci să participi dinamic la ritmul unei istorii, decât să o reprezinți plastic, adică să surprinzi momente și să le simbolizezi în culoare. E aici toată măreția și toată drama picturii care trebuie să transforme dinamismul vieții în momente statice. Îmi amintesc clipa în care am dat cu ciocanul în prima literă cu care începe pe perete dictonul fatidic: «Loc rezervat pentru…». Am trăit atunci cea mai puternică emoție din viața mea și aș fi vrut să se deschidă pământul, atât de mult mă înspăimânta spațiul gol pe care trebuia să‑l umplu cu viață”. Într‑adevăr, lucrarea lui Costin Petrescu este cea mai mare frescă având tematică istorică din România. După cum declară artistul, ea se vrea un poem al istoriei românilor. Şi aşa a şi devenit.
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
