Înființată în anul Revoluției pașoptiste, cu un capital de 30.000 de lei, Banca Marmorosch, devenită ulterior Banca Marmorosch Blank ca urmare a asocierii dintre zaraful evreu Jacob Marmorosch și bancherul cu origini evreiești Moritz Blank – a fost vreme de aproape un secol cea mai puternică bancă comercială din Regatul României. A avut parte de cea mai spectaculoasă ascensiune și de cel mai fulgerător declin.
La începutul veacului XX, cu toate pânzele în vânt, asociații Marmorosch Blank au cumpărat palatul industriașului Herman Spayer, de pe strada Batiștei, și au înființat aici sediul administrativ al băncii. În 1923, însă, Marmorosch Blank se mută pe strada Doamnei, lângă Banca Națională, acolo unde arhitectul Petre Antonescu – creatorul faimosului monument Arcul de Triumf – a fost angajat să ridice o clădire impunătoare.
Palatul Băncii Marmorosch Blank a fost construit pe durata a 8 ani, între 1915 și 1923, Petre Antonescu alegând un stil neoromânesc, de fapt un amestec de stiluri arhitecturale, cu influenţe bizantine și gotice. Așa cum stă scris astăzi pe fațada palatului, avem de-a face cu „una dintre clădirile fundamentale pentru etapa de maturizare a stilului neoromânesc”. La interior, palatul era decorat în stilul Art Nouveau și Art Deco, picturile purtând semnătura Ceciliei Cuțescu-Storck, artistă română cu o puternică influență în viața culturală din perioada interbelică.
Banca Marmorosch Blank a susținut financiar efortul armatei române în Războiul de Independență (1877-1878), mai cu seamă la insistențele lui Moritz Blank, apropiat al Casei Regale. În 1899, instituția bancară a acordat un împrumut de 16 milioane lei Ministerului de Finanțe, împrumut rambursat în 1903. Au urmat anii de după război, Unirea cea Mare și o perioadă înfloritoarea, atât pentru țară, cât și pentru Marmorosch Blank, bancă ajunsă să dețină patru sucursale în lume, inclusiv la New York.
Declinul Marmorosch Blank a început odată cu debutul Marii Depresiuni. În 1931, în plină criză mondială, instituția condusă acum de urmașul lui Moritz Blank (controversatul Aristide, „un personaj fabulos, ceva între un prinț al renașterii și un mafiot din anii 30 din Chicago” – istoricul Dan Falcan) intră în incapacitate de plată. „Banca Marmorosch Blank a avut toate nuanțele și toată strălucirea unei prăbușiri, a fost un faliment adevărat”, preciza recent istoricul de bănci Ștefan Petre Kirson. La insistențele lui Carol al II-lea, protector al lui Aristide Blank, Marmorosch a fost ținută pe linia de plutire de către Banca Naţională a României, care i-a preluat debite insolubile, i-a acordat credite preferenţiale, apoi i-a dat plocon concesiunea pentru tutun și sare, decizie care a stârnit un val de critici. Totul, până în 1948 – la exact un secol de la înființare – când banca a fost naționalizată și închisă de regimul comunist instalat la București. Astăzi, impresionanta clădire din Str. Doamnei nr. 2-4 posedă un destin incert, fiind deținută de un fond de investiții. Se vorbește de amenjarea unui hotel de lux, proiect care ar presupune modificarea structurii.
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
