În epoca fanariotă (1716 – 1821), singurul aspect pozitiv este dat de întemeierea de școli, spitale și așezăminte filantropice. În ciuda acestui lucru, apreciază Constantin Giurescu, pe parcursul domniilor fanariote – începute cu Nicolae Mavrocordat și terminate cu Alexandru Suțu – Bucureștii vor cunoaște o evoluție ascendentă; dezvoltarea economică este în progres; se înființează manufacturi în oraș și în apropierea lui; meșteșugarii sunt tot mai numeroși și mai specializați; apar și meșteșuguri noi; populația crește ca număr și nivel cultural; suprafața orașului se mărește, prin înființarea de noi mahalale sau cartiere; se construiesc tot mai multe case și prăvălii din zid; numărul bisericilor sporește considerabil; apar, în sfârșit, preocupări edilitare, se amanajează primele cișmele, cu apă adusă pe olane de la izvoare dinafara orașului, se iau măsuri în ceea ce privește curățenia, iluminatul și alinierea străzilor.
În perioada fanarioților, Bucureștiul va fi reședință incontestabilă a Țării Românești, orașul devenind nu doar centrul economic cel mai important, ci și centrul puterii politice și administrative.
Încheind epoca fanariotă, descoperim realizările întâiului domn pământean. Grigore al IV-lea Ghica s-a îngrijit de asanarea și înfrumusețarea Capitalei, dând dispoziții pentru pavarea străzilor cu piatră – prima operațiune de acest gen din istoria orașului. O altă etapă importantă în propășirea Capitalei este ocupația rusească și guvernarea Kiseleff, adică aproape cinci ani, între toamna lui 1829 și primăvara lui 1834. Un rol determinant l-a avut implementarea Regulamentului Organic, prima noastră Constituție scrisă, temeiul cârmuirii Principatelor mai bine de un sfert de veac, până în 1858, când va fi înlocuit de Convenția de la Paris. Adevărul este că generalul rus Pavel Kiseleff a arătat o deosebită atenție față de București. El a insistat asupra organizării unei comisii pentru înfrumusețarea orașului, la doar un an de la numirea sa ca guvernator. Cu această ocazie s-au realizat delimitarea Capitalei, s-au pus 10 bariere, s-au dat nume proprii ulițelor și străzilor, s-au numerotat casele și s-a continuat pavarea străzilor. S-a trasat „aleea cea mare” (viitoarea Șosea Kiseleff) și multe parcuri și grădini. Concomitent, s-a înființat primul Sfat Orășenesc și au apărut primele bugete locale. Între 1834 și 1842, în timpul lui Alexandru Ghica, primul domn regulamentar, are loc o mare acțiune de pavare a străzilor Capitalei cu piatră de râu, fiind repartizată o sumă de aproape 5 milioane de lei. În timpul lui Gheorghe Bibescu, se amenajează primele cișmele cu apă filtrată din Dâmbovița și se demarează proiectele Șoseaua Kiseleff, Parcul Cişmigiu și Teatrul cel Mare, multe dintre ele desăvârșite în timpul domniei fratelui său, Barbu Știrbei.
Material realizat în cadrul „București-Centenar” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic
