Când am întocmit lista noastră de obiective cultural-turistice, înfiinţarea unui Muzeu al Holocaustului în Bucureşti, ca instituţie de sine stătătoare, era incertă. Stabilisem să ne aplecăm, în schimb, asupra patrimoniului evreiesc reprezentativ pentru cultura naţională, făcând o vizită la Sinagoga Mare, o adevărată bijuterie arhitecturală, unde există o expoziţie formată din documente şi obiecte ale comunităţii evreieşti. Între timp, autorităţile au căzut de acord şi au decis să pună Bucureştiul pe harta marilor capitale care cinstesc şi apără memoria şi istoria victimelor Holocaustului, viitorul muzeu fiind stabilit a fi adăpostit într-o clădire de pe Calea Victoriei.
Până la existenţa fizică a Muzeului Naţional de Istorie şi al Holocaustului aflat în subordinea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Ellie Wisel”, vă invităm să ne însoţiţi pe strada Vasile Adamache, la numărul 11, unde se află Sinagoga Mare. Pornim în periplul nostru cu un citat al rabinului M.A. Halevy în minte: “Sinagoga se poate considera pretutindeni ca un adevărat monument viu al trecutului istoric, ca un monument ce cuprinde totodată şi mărturia viitorului”. Aici se află un muzeu al Holocaustului şi, odată ce aţi păşit pragul Sinagogii, nu vă aşteptaţi să primiţi răspunsuri, ci să aveţi şi mai multe semne de întrebare: cum a fost posibilă uciderea de copii, femei, bătrâni, închişi în trenurile morţii de la Iaşi sau ce i-a mânat pe evrei să lupte pentru ţara noastră? Construită în 1846 de către comunitatea evreilor askenazi proveniţi din Polonia, Sinagoga Mare a fost transformată în 1903 după planurile arhitectului Stomer, iar în 1909 s-au realizat adăugiri după proiectul arhitectului Petre Antonescu. Avariată de cutremure şi devastată de legionari în 1941 – unul dintre momentele de apogeu al practicilor antisemite, când au avut loc atacuri violente şi crime asupra evreilor din Capitală – Sinagoga Mare a suferit mai multe modificări, însă în ciuda împrejurărilor potrivnice clădirea a rezistat eroic. Arhitectura edificiului este una impresionantă, cu arcade colorate în auriu şi albastru.
La început a fost decorată în stil renascentist, cu influenţe maure, iar în anul 1909, când a fost introdus curentul electric, au fost montate în Sinagogă 12 lămpi inscripţionate cu numele triburilor care au format poporul evreu. Aşa cum spuneam şi mai sus, în 1909, arhitectul Petre Antonescu, cel care a realizat şi Primăria Bucureştiului, modifică sinagoga: dispare cupola pe care o avea iniţial, adaugă chivotul şi dă o arhitectură armonioasă balcoanelor, folosind şi elemente neoromane. Interiorul pictat în culori calde şi imensul candelabru din lemn (donat în 1920 de o familie de iudaici) îţi taie, pur şi simplu, răsuflarea. Expoziţia permanentă conţine documente şi fotografii despre istoria evreilor într-o perioadă extrem de grea, respectiv 1940-1944, având în prim plan ceea ce cunoaştem astăzi sub denumirea de Pogromul de la Bucureşti. Practic, o înlănţuire de fapte argumentate de documente ale vremii care permite o reconstituire apropiată de realitate a suferinţelor trăite de evreii deportaţi. În timpul rebeliunii din 1941, legionarii au luat în vizor populaţia evreiască din Capitală şi din împrejurimi, omorând atunci 125 de evrei şi devastând peste 1.200 de clădiri din cartierele bucureştene (inclusiv sinagogile, două dintre acestea arzând în întregime). Din anul 1991, la iniţiativa rabinului Moses Rosen, Sinagoga Mare nu mai funcţionează ca lăcaş de cult şi este transformată în Expoziţia Holocaustului. De altfel, Capitala mai deţine un muzeu care se apleacă asupra istoriei evreilor, acesta fiind găzduit de fosta Sinagogă a Croitorilor, din strada Mămulari nr. 3.
Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic
