AcasăUtileBucurești coolTuralColecția Filatelică a României, pasiune pentru istorie

Colecția Filatelică a României, pasiune pentru istorie

Așa cum am demonstrat pe parcursul acestui program cultural, Bucureștiul se dovedește a fi un bun păstrător de istorie, fiecare colț al acestui oraș reprezentând o filă importantă din cartea identității noastre. Astăzi vă propunem să “cotrobăim” prin documentele în miniatură ale istoriei omenirii, invitându-vă să ne însoțiți la Muzeul Național Filatelic, aflat în administrarea Muzeului Național de Istorie a României.

Colecția Filatelică a României este un tezaur fabulous, fiind alcătuită din milioane de piese filatelice: mărci poștale românești dar și din toate colțurile lumii, cărți poștale, plicuri, matrițe ce au fost utilizate la tipărirea mărcilor poștale, machete grafice etc. Multă vreme, tezaurul filatelic a fost ținut sub lacăt, departe de ochii vizitatorilor, din cauza unor scăpări legislative. O lege din 2013 a desființat Muzeul Filatelic care funcționa în incinta Muzeului Național de Istorie a României și a transferat  patrimoniul la Banca Națională, unde nu a putut fi pus în valoare.  Fără să intrăm în prea multe amănunte, anul trecut s-a decis ca tezaurul filatelic să revină la Muzeul de Istorie unde, în prezent, se lucrează la foc continuu în vederea inventarierii numeroaselor mărturii ale istoriei.  “Muzeul Național de Istorie a României pregătește organizarea unei expoziții permanente în care să poată fi admirată și studiată o cât mai mare parte a colecției filatelice, până acum fiind posibilă doar expunerea câtorva piese în cadrul unor expoziții mai ample.

Alături de valoarea materială avută de aceste piese filatelice, ele rămân o mărturie a oamenilor și vremurilor în care au fost emise”, ne-a dezvăluit Uyy Sorian, șeful Secției Muzeul Național Filatelic. Acesta a selectat pentru cititorii noștri câteva piese filatelice care oferă o imagine asupra diversității conținute de impresionanta colecție filatelică a României. O valoare colosală o are macheta din emisiunea “50 de ani de Regat“, din anul 1931, marcă poștală cu valoarea nominală de 20 de lei, având imaginea Regelui Ferdinand. O altă piesă de o importanță deosebită pentru istoria poporului român este un fragment de coală cu opt mărci poștale din emisiunea “Principatele Unite“, din anul 1864, ce are ca element grafic stemele celor două Principate unite de goarna poștală. Nu în ultimul rând puteți admira și o pereche de mărci poștale emise în 1943 în Boemia și Moravia înfățișând bustul marelui compozitor Richard Wagner. La fel de interesante sunt colile din emisiunile clasice litografiate – Carol I cu favoriți și barbă – din care unele sunt unicate la nivel mondial. Dar cele mai multe timbre cu chipul său pare că le-a avut Regele Carol al II-lea, el însuși un mare pasionat de filatelie. Potrivit istoricilor, numai în primele 6 luni de la încoronarea sa ca domnitor al României, Direcția Generală a Poștei, Telegrafului și Telecomunicațiilor a scos un număr de trei emisiuni filatelice cu portretele noului monarh, în diferite ipostaze. În cei 10 ani de domnie, efigia lui Carol al II-lea a apărut în nu mai puțin de 17 emisiuni de sine stătătoare. Însă piesele de top ale filateliei românești sunt considerate a fi celebrele “Cap de Bour“ emise de Moldova în iulie 1858, simbol al independenței Principatului față de Imperul Otoman. De altfel, “Cap de Bour“ a fost prima marcă poștală apărută în sud-estul Europei. Vă invităm, așadar, să urmăriți activitatea Secției Filatelie a Muzeului Național de Istorie pentru a nu rata expozițiile ce se pregătesc pentru dumneavoastră. Veți descoperi în timbre o lume fascinantă.

Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic

author avatar
Andrei Coman
485 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger