Fără îndoială, Ateneul Român este principala podoabă arhitecturală a Capitalei. De peste 130 de ani, acest templu al spiritualităţii, care a pus România pe harta europeană a celor mai importante locuri de vizitat, ne aduce în fiecare zi apreciere şi respect din partea elitei culturale mondiale. Monumentala construcţie face parte din zestrea arhitecturală lăsată moştenire românilor de Regele Carol I (1866-1914), fiind ridicată prin strădania unui alt mare om de cultură, Constantin Esarcu.
Proiectul privind ridicarea în Capitală a unui „sanctuar pe al cărui altar totul va fi limpezit în flăcările învietoare şi întăritoare ale sciinţei, ale literaturei, ale artelor” a apărut în 1865 şi a aparţinut naturalistului şi diplomatului român Constantin Esarcu şi omului de cultură Carol (Scarlat) Rosetti, doi dintre fondatorii societăţii culturale „Atheneul Român”. În vederea adunării fondurilor necesare, Esarcu organizează o strângere de fonduri ( „Daţi un leu pentru Ateneu!”), iar în urma subscripţiei publice se strâng aproape 800.000 de galbeni. Pentru ridicarea Ateneului Român este desemnat arhitectul francez Paul Louis Albert Galleron, care anterior proiectase Palatul Băncii Naţionale, împreună cu Cassien Bernard. Analizând proiectul acestuia, Constantin Esarcu avea să spună că “aspectul va fi monumental, dar simplu, înlăturându-se orice decoraţiuni banale sau inutile“.
Locul ales pentru înălţarea “Templului artelor“ a fost un teren din Grădina Episcopiei, aparţinând familiei Văcăreşti, pe care era deja turnată fundaţia unui manej. De aici şi forma circulară a Ateneului, potrivită de altfel pentru o sală de concerte şi conferinţe. La finisaje au contribuit meşteri şi artişti renumiţi, printre care sculptorul Carol Storck, pictorul Costin Petrescu sau fraţii Pietro şi Giovanni Axerio. Iată cum descria Olga Greceanu, în lucrarea “Bucureştii”, monumentala clădire: “Ateneul Român, opera arthitectului Galleron, este o clădire vastă, terminată printr-o cupolă înaltă de 40 de metri. Faţada întoarsă spre apus se compune dintr-un portaliu format din şase coloane canelate, în stil ionic, care susţin un fronton triunghiular, sprijinindu-se pe un peron de opt trepte. Frontonul e simplu. Zidul peristilului, deasupra uşilor de intrare, e decorat cu cinci medalioane în mozaic, reprezentând pe voevozii Alexandru cel Bun, Neagoe Basarab, Vasile Lupul, Matei Basarab şi Regele Carol. Minunata concepţie a acestei arhitecturi se poate remarca în interior care se impune admiraţiei prin frumuseţea materialului, măiastră în distribuţia şi bogăţia ornamentaţiei. Galleron a pus în această creaţie a sa o frăgezime şi o graţie care rareori se găseşte în alte edificii. Ateneul se distinge printr-o rară ţinută şi un efect uimitor. Rotonda unde 12 coloane corintinene, canelate, susţin cupola, e de toată frumuseţea. Simplitatea formei arhitecturale e răscumpărată de frumuseţea decoraţiunilor. Cele patru graţioase scări, care pleacă din rotondă şi formează, înconjurând-o, balcoane, din care poţi privi publicul care intră şi iese, conduc la sala de concerte şi conferinţe, bogat decorată în roşu şi aur”.
Măiestria arhitecturală este, de asemenea, completată de fresca din sala circulară a edificiului-simbol al culturii naţionale. Evocând istoria poporului român în 25 de episoade, fresca realizată pe un spaţiu de 75 metri lungime şi trei metri înălţime, a fost finalizată de pictorul Costin Petrescu în 1937. Pictorul a mărturisit despre ampla sa creaţie că „un singur gând m‑a chinuit tot timpul. Era mai mult decât o ambiţie, era ţinta supremă a vieţii mele. (…) Am hotărât deci să aleg culmile acestei istorii şi să dau frescei aspectul unei curgeri neîntrerupte care, pornind de la Împăratul Traian, să simbolizeze, ca un poem, povestea glorioasă a neamului meu. (…) E aici toată măreţia şi toată drama picturii care trebuie să transforme dinamismul vieţii în momente statice”. Primul concert la Ateneul Român, susţinut de filarmonica dirijată de Eduard Wachmann, a avut loc pe 5 martie 1889. Nouă ani mai târziu, Wachmann îi ceda locul la pupitrul Filarmonicii tânărului violonist şi compozitor George Enescu. Acesta avea doar 17 ani. Acelaşi Enescu avea să organizeze, în 1935, o nouă strângere de fonduri pentru construcţia orgii de concert, amplasată în fundalul scenei. De peste o jumătate de veac, Ateneul Român a devenit sediul Filarmonicii „George Enescu”, iar din 1958, an de an, viaţa culturală internaţională se mută la Bucureşti pentru Festivalul Internațional „George Enescu”.
Material realizat în cadrul “DESTINATION: BUCHAREST” – Program Cultural derulat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic
Sursa foto: Naţional
