„Va ramane pentru mine absolutul prin care eu ii judec pe altii”. Aceste cuvinte ii apartin fabulosului violonist Yehudi Menuhin si descriu calitatile mentorul sau, marele George Enescu. Superlativele nu trebuie sa fie ocolite. Enescu a fost un gigant, un adevarat titan al muzicii. In ultimii ani, recunoasterea a devenit una internationala, chiar daca dincolo de granitele tarii Enescu este cunoscut mai degraba ca un mare violonist, mai putin ca dirijor sau compozitor. Pe parcursul extraordinarei sale existente, George Enescu i-a cunoscut pe Brahms, Ludwig, Fuchs (in perioada Conservatorului din Viena), Gelalge, Massenet, Fauré si Marsick (perioada Conservatorului din Paris), Menuhin, Ferras, Gitlis, Ida Haendel sau Grumiaux (elevi), Bartok, Strauss, Ravel, Debussy, Shostakovich si/sau Casals. A concertat pe intreg mapamondul, fiind aplaudat la scena deschisa deopotriva la Paris, Sankt Petersburg, Philadelphia sau New York. Dar Enescu a sustinut si nenumarate concerte filantropice, cantand in spitale sau orfelinate, „alinand suferintele, oprind timpul si durerea pe loc si fascinand cu sunetele viorii sale”. Enescu a luat primele lectii de pian la varsta de 4 ani, fiind introdus in lumea muzicii de un vestit lautar din Moldova, pe nume Niculae Chioru. Curand, insa, „micul Jurjac” scrie propriile sale piese. In 1888, la varsta de 7 ani, este acceptat la Conservatorul din Viena. La 13 ani, dupa absolvire, este indrumat sa-l urmeze si pe cel din Paris. In februarie 1898 are loc debutul in calitate de compozitor („Poema Romana”). Apreciat de Regina Elisabeta, este invitat regulat la Castelul Peles din Sinaia, la nenumaratele serate muzicale. Cu acest prilej, o cunoaste pe Maruca Rosetti-Cantacuzino, nora controversatului si totodata bogatului omul politic Gheorghe G. Cantacuzino, de care se indragosteste nebuneste. Enescu o va lua de sotie abia in 1937, un mariaj care va dura pana la moartea compozitorului. Membru al Academiei Romane incepand cu anul 1932, de numele lui George Enescu se leaga existenta Ateneului Roman (a condus Filarmonica incepand cu 1898). De remarcat ca, in 2005, Ateneul Roman a fost redeschis cu ocazia editiei a XVII-a a Festivalului International „George Enescu”. Marele muzician roman a murit in exil, in 1955, la Paris.
Material realizat in cadrul „Bucuresti-Centenar” – Program Cultural derulat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic
Si-a folosit talentul duplicitar, servind franc-masoneriei.
Il laudam dar corect este sa aratam ca a pervertit marele-i talent in raceala spirituala – placerea „urechii” in loc de mangaierea sufletului… ce inseamna sa slujesti altui „domn”, al masonilor.
Nu e singurul dintre cei mari, mari… pacat!
A reusit sa „traduca” frumusetea spiritualitati neamului intr-o placuta – desi mult mai saraca – forma, simfonie… sa inteleaga si ereticii si chiar anti-crestinii ceva.
Cum credeti ca l-ar fi slavit un mare talent de origine – dupa cum ii este si numele, Yehudi – jidan? Credeti ca pentru Rapsodia romana???
Nu l-am gasit printre cei care au interpretat-o desi Hora Stacatto i-a placut si a cantat-o!