In realizarea Statului National Unitar Roman, femeile au jucat la randul lor un rol important, chiar daca promotorii actului de la 1 Decembrie 1918 au fost, in majoritate covarsitoare, reprezentati ai sexului opus. Nici nu avea cum sa fie altfel, de vreme ce chiar la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia femeile au primit dreptul de a-si exprima adeziunea la Unirea cea Mare, dreptul de a vota fiind obtinut mult mai tarziu, abia prin Constitutia din 1938. Totodata, merita amintit ca Marele Sfat National a avut, printre cei 200 de membri alesi pe loc, si o femeie. Este vorba despre Eleonora Lemeny-Rozvan, distinsa profesoara, cu studii in filosofie, limbi straine si istorie la universitatile din Cluj si Geneva. Astazi, insa, vom aminti despre viata si activitatea celei care a fost supranumita in epoca „Doamna cea buna”. Intai de toate trebuie spus ca Elena Pop, nascuta Maniu, a fost sora reputatului politician taranist Iuliu Maniu, personalitate de prim rang in realizarea Unirii de la 1918, dar si stranepoata a lui Simion Barnutiu, marele ideolog al Revolutiei pasoptiste. A venit pe lume in primavara anului 1869, la Simleu, pe cand tatal ei, Ioan Maniu, ocupa postul de judecator la tribunalul local. Elena s-a maritat inca de tanara, la doar 17 ani, cu Ioan Pop, viitor vicar episcopesc in Nasaud. In urma casatoriei au rezultat cinci copii, doua fete si trei baieti. In 1901, Elena Pop ramane vaduva, motiv pentru care Iuliu Maniu incepe sa se ocupe temeinic de educatia nepotilor lui. In acest timp, Elena Pop se angajeaza tot mai mult in lupta pentru drepturile femeilor, ajungand sa ocupe pozitii de varf in „Comitetul de Directie al Uniunii Femeilor Romane din Ungaria”. Aflam, de pilda, ca Elena Pop a fost alaturi si a sprijinit cauza patriotilor romani (inclusiv a unchiului ei, Iuliu Coroianu) judecati la Cluj, in 1894, in marele „Proces al Memorandului”. La 1 Decembrie 1918, o gasim implicata asiduu, alaturi de fratele sau, in organizarea Marii Adunari Nationale de la Alba Iulia, Elena Pop reprezentand „Reuniunea Femeilor Romane greco-catolice din Blaj”, una dintre numeroasele comitete organizate de romancele din granitele Imperiului Austro-Ungar spre finalul veacului XIX. Dupa Marea Unire, sora lui Iuliu Maniu va face parte din comitetul de conducere al „Uniunii Femeilor Romane din provinciile Unite”, inregistrand o activitate sonora. Moare in decembrie 1935, la 67 de ani, existenta sa pamanteasca fiind evocata pentru „nobletea de suflet si modestia intrupata”, pentru calitatile intelectuale, romanismul de care a dat dovada si devotamentul aratat Bisericii Greco-Catolice.
Material realizat in cadrul „Bucuresti-Centenar” – Program Cultural derulat de Primaria Municipiului Bucuresti prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic
