AcasăAgriculturăUn fermier a cerut despăgubiri uriașe unui gigant. Ce a decis instanța

Un fermier a cerut despăgubiri uriașe unui gigant. Ce a decis instanța

Un fermier francez care și-a căutat dreptatea în justiție, după ce s-a plâns că sănătatea i-a fost afectată după ce a inhalat un erbicid, a aflat ce a decis instanța în procesul – de durată – intentat Monsanto, o corporație internațională care lucrează în domeniul agrochimic și al ingineriei genetice.

Mai exact, gigantul a pierdut, recent, apelul final în speța ajunsă în atenția judecătorilor de la Curtea Supremă Franceză. Montsanto a contestat o decizie luată de instanță anul trecut, care fusese în defavoarea companiei. Cuantumul compensației pentru fermier – care ceruse în primă fază despăgubiri de un milion de euro – urmează să fie stabilit, potrivit agrimanet.ro.

Fermierul s-a adresat instanței în urma unei situații prin care a trecut în 2004, susținând că după ce a inhalat accidental erbicidul Lasso – retras, între timp, de pe piața franceză – s-ar fi ales cu pierderi de memorie și dureri de cap, conform Reuters. Totul s-ar fi întâmplat după ce bărbatul a folosit produsul pe cultura sa de porumb.

În susținerea cauzei sale, compania Bayer – care a cumpărat Montsanto în urmă cu doi ani – a invocat părerile unor experți medicali, conform cărora incidentul nu a generat afecțiunile medicale menționate de respectivul fermier.

author avatar
Andrei Coman