AcasăAgriculturăȚăranii, plățiti ca să vândă pe factură

Țăranii, plățiti ca să vândă pe factură

Pe ultima sută de metri, parlamentarii din actuala legislatură votează legi care să atragă simpatia votanților, dar sunt în cea mai mare măsură inaplicabile. Cei mai vizați sunt agricultorii, pentru care, mai nou, a fost promovată o lege ce le dă ajutoare de zeci de mii de euro anual. Totul este să vândă cu acte. Banii ar urma să vină de la bugetul de stat.

Deputații au votat, aproape în unanimitate, Legea pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare, produse pescărești și de acvacultură.

În esență, legea prevede acordarea unei prime de comercializare de 200 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate către unități de procesare și nu poate depăși 20.000 de euro anual/beneficiar. Iar pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură, comercializate direct, prima ar urma să fie de 100 euro/tonă/10.000 ouă pentru produsele agricole primare, produsele pescărești și de acvacultură; valoarea totală nu poate depăși 10.000 de euro anual/beneficiar, în acest caz.

Prima va fi plătită în lei, iar banii sunt asigurați de la bugetul de stat, prin cel al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Programul de ajutor urmează să se deruleze pe perioada a trei ani, 2021-2023.

De aceste prime ar urma să beneficieze toată lumea, indiferent de forma de organizare, inclusiv persoane fizice, care trebuie să îndeplinească un număr limitat de condiții. Cea mai importantă este că trebuie să facă dovada comercializării.

În ultima vreme, se constată o „politică” din partea parlamentarilor, care votează legi incomplete sau aproape imposibil de aplicat. Ideea de la care pleacă este ca legile să fie date, pentru că apoi vor fi ele modificate, dar totul este să existe.

Cât privește această lege, în fond, ea ar putea produce efecte benefice, pentru că ar scoate la lumină comerțul cu produse agricole, unde se înregistrează o foarte mare evaziune fiscală, generată chiar de politicile statului. De altfel, inițiatorii susțin că ar crește veniturile bugetare, peste cheltuielile generate de aplicarea legii. Numai că, așa cum este acum, legea poate genera abuzuri, pentru că românul este inventiv. Rămâne de văzut cum poate suporta bugetul național o astfel de măsură cu puternic iz populist.

author avatar
Grecu Ioan