AcasăAgriculturăStop risipa alimentară sau pomana electorală?

Stop risipa alimentară sau pomana electorală?

În ședința Guvernului din 27 noiembrie 2020 a fost aprobată o Hotărâre ce modifică alineatul 2 al articolului 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, aprobate prin HG nr.51/2019.

La data prezentei, în România, cadrul juridic aplicabil în vederea diminuării risipei de alimente  este reprezentat de Legea 217/2016 cu modificările și completările ulterioare.

În practică, în primul an de implementare, respectiv 2019, s-a constatat că efectele aplicării legii au fost scăzute din cauza unor disfuncționalități. Prin actul normativ aprobat astăzi în Ședința de Guvern se extinde sfera operatorilor economici receptori prin includerea băncilor de alimente –organizații specializate în transferul de alimente.

Astfel, se are în vedere eficientizarea măsurilor de aplicare a prevederilor Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, prin eliminarea limitării donării de alimente doar către consumatorul final.

Modificarea aprobată vizează creșterea volumului de alimente donate, în special către persoanele asistate social, întrucât acestea vor putea beneficia de produse alimentare donate.

author avatar
Grecu Ioan
183 afisari

1 COMENTARIU

  1. Asistatii sunt pe post de groapă de gunoi. Mîncare de calitate la standarde UE..rusinoasa treabă să mai dai si lege să hranesti o parte din populație cu gunoaie .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger