Guvernul anunță că, în sfârșit, a fost creat cadrul legislativ necesar pentru ca tinerii care vor să se mute la țară și să se apuce de agricultură vor putea primit 50 ha de teren din partea statului ca să-l lucreze. Legea, apărută în 2016 și neaplicată niciodată, este așteptată cu mare interes, dar va crea mari nemulțumiri, pentru că teren este foarte puțin.
Executivul, în ultima sa ședință, a adoptat o Hotărâre prin care se mai aduc unele modificări și completări la actul normativ ca să se poată aplica Programul de instalare a tinerilor fermieri. Acest program cuprinde unele facilități, una dintre cele mai importante și așteptate fiind cea referitoare la „concesionarea/arendarea unor terenuri agricole cu o suprafată de până la 50 ha, în vederea instalării în mediul rural și desfășurării activităților în domeniul agricol”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Mai exact, prin noul act normativ se introduce posibilitatea ca Agenția Domeniilor Statului (n.r. – ADS) să concesioneze/arendeze terenurile cu destinație agricolă, libere de contract, aparținând domeniului public sau privat al statului, prin atribuire directă, tinerilor de până la 40 de ani, absolvenți ai învățământului de profil, în vederea înființării de ferme. În plus, sunt stabilite și condițiile pe care potențialii beneficiari trebuie să le îndeplinească.
În prezent, ADS mai administrează aproximativ 320.000 ha de teren, din care 230.000 ha sunt concesionate, astfel că numărul beneficiarilor scade dramatic. De la preluarea mandatului, ministrul Agriculturii a precizat că acest program este unul prioritar pentru el. Au fost avansate și termene pentru finalizarea legislației necesare aplicării programului, mai exact februarie 2020. Nu a fost cu noroc, așa că au fost mai multe runde de modificări și completări de legislație.
Goana după pământ ieftin este foarte mare în România, avântul pe care agriculta l-a luat, dar mai ales subvențiile, au făcut ca terenul agricol să se scumpească an de an. De aceea, atribuirea terenurilor de la ADS către tinerii fermieri ar putea genera mari discuții cu privire la corectitudinea aplicării lui.