AcasăAgricultură„Milionarii” despăgubirilor agricole

„Milionarii” despăgubirilor agricole

Despăgubirile pentru pagubele produse de seceta culturilor din toamna lui 2019 au scos la iveală, pe lângă dezastrul produs de lipsa apei, și „milionarii” din agricultură. Aproape 35 de firme au primit despăgubiri de peste un milion de lei, iar această sumă nu este tot ce au de încasat, pentru că restul de 20% ar urma să fie plătit într-o altă etapă.

Autoritățile au plătit 850 milioane de lei către 27.861 de beneficiari ai despăgubirilor produse de seceta din această vară culturilor înființate în toamna anului 2019. La solicitarea presei, Ministerul Agriculturii a dat publicității lista cu acești beneficiari.

La o analiză simplă a listei cu beneficiarii de despăgubiri, se constată că acestea variază de la câteva sute de lei, la câteva milioane bune. Cum era de așteptat, cea mai mare sumă a fost încasată de Agricost Brăila, care exploatează și cea mai mare fermă din Europa. Agricost a primit 11,777 milioane de lei ca despăgubiri. Interesant este faptul că Agricost a ajuns să exploateze Insula Mare a Brăilei pentru că a cumpărat sistemul de irigații și a beneficiat de atribuirea directă a terenului deservit de sistemul achiziționat. Cu toate acestea, se constată că a înregistrat pagube mari din cauza lipsei apei.

La mare distanță, se află patru beneficiari de despăgubiri cu plăți de peste 3 milioane de lei: Zimbrul Ialomița, cu 3,027 milioane de lei, A&S International 2000 Ialomița, cu 3,06 milioane de lei, Andra International Constanța, cu 3,295 milioane de lei, și Intercereal Ialomița, cu 3,695 milioane de lei. Mai sunt 6 firme care au primit despăgubiri de peste 2 milioane de lei și 23 de firme cu încasări pentru pagubele suferite de peste un milion de lei.

Lista este completată de beneficiarii cu despăgubiri mai mari de o jumătate de milion, aproape 140 de agenți economici. Printre aceștia figurează inclusiv Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, cu despăgubiri de 736.882,58 de lei. De fapt, Romsilva are terenuri agricole pe care cultivă cereale folosite pentru hrana cailor și a animalelor sălbatice din pădurile administrate.

De remarcat este faptul că toți beneficiarii care au primit mai mult de 500.000 de lei despăgubiri sunt agenți economici, printre aceștia regăsindu-se foarte puține persoane fizice autorizate sau întreprinderi familiale, forme minime de înregistrare fiscală.

La polul opus, se află despăgubiri minime, de 211,58 de lei, semn că regula de despăgubire a fost aplicată tuturor.

author avatar
Grecu Ioan
335 afisari

1 COMENTARIU

  1. Pai, nu spuneam eu intr-un comentariu ca e mai simplu sa ceri bani pt. asa zise calamitati(ca oricum nu le verifica nimeni) , decat sa te obosesti cu asocierile, irigatiile, forta de munca etc. Bravos natiune, ne plangem ca n-o sa avem ce manca dar HODINIM linistiti ca plateste prostul (STATUL).

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger