Cauta

Fermierii îi cer lui Cîțu despăgubiri pentru secetă

Asociaţia Forţa Fermierilor solicită suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) cu un miliard de lei pentru acordarea despăgubirilor de secetă pentru culturile de primăvară aferente anului 2020.

“În această perioadă, în care proiectului Legii Bugetului de Stat va intra în dezbatere publică, decidenţii politici trebuie să înţeleagă că sectorul agroalimentar este una dintre puţinele ramuri economice care vor putea asigura o creştere a PIB în 2021. Fermierii României fac un apel către premierul Florin Cîţu pentru acordarea acestor despăgubiri de secetă, din bani publici, pentru că, la această oră, nu există un sistem de asigurări funcţional care să acopere aceste riscuri. Prin urmare, Asociaţia Forţa Fermierilor consideră că acest sprijin de la buget este, de fapt, o investiţie şi nu o „pomană”, nu vorbim de un ajutor social”, se precizează în comunicatul Asociației. Fermierii susțin că investiţia guvernamentală de un miliard de lei va genera, în doar câteva luni, aproximativ 4-5 miliarde de lei în producţie agricolă suplimentară, adică în jur de un miliard de euro. “Dacă Guvernul va investi un miliard de lei în fermele din România care au fost afectate de secetă, banii respectivi se vor duce imediat în economia reală. Fermierii vor putea să îşi susţină cheltuielile pentru asigurarea producţiei agricole în 2021, mai ales că se anunţă un an bun din punct de vedere agrometeorologic. Dacă luăm în calcul şi efectul pe orizontală, cu siguranţă valoarea despăgubirilor acordate vor fi recuperate, prin taxe şi impozite, până la finalul acestui an. În plus, exporturile generate din plusul de producţie vor putea susţine balanţa comercială a României şi cursul de schimb leu-euro”, a explicat Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.

Ultimele stiri

  • Biden dă de pământ cu procurorul CPI care a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Netanyahu
  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Exit mobile version