AcasăAgriculturăAvertismentul unui specialist! Pentru ce să se pregătească România! „Este anticipată o...

Avertismentul unui specialist! Pentru ce să se pregătească România! „Este anticipată o criză alimentară care va afecta populaţia foarte săracă la nivel global”

Pe lângă criza provocată de noul coronavirus și discuțiile constante despre situația COVID și despre vaccinarea împotriva COVID-19, cei mai mulți români se gândesc deja cu înfrigurare la faptul că vine iarna și la cum vor arăta facturile la utilități în sezonul rece.

În tot acest context, după ce încă de zilele trecute s-a aflat că Guvernul chinez a cerut populației să-și constituie rezerve de alimente (VEZI AICI), iar un fost ministru al Agriculturii avertizase pe o rețea de socializare, la finele lunii octombrie, ”Criza alimentara bate la ușă!”, vine un mesaj, de această dată de la vârful Clubului Fermierilor Români.

România nu se va confrunta cu o criză alimentară în perioada imediat următoare, dat fiind nivelul recoltelor din acest an, susţine Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români. Însă chiar și așa, e nevoie ca țara noastră să fie atentă la un aspect – și anume „să-şi pregătească cu mare atenţie paşii următori ţinând cont că este anticipată o criză alimentară care va afecta populaţia foarte săracă la nivel global”, din câte transmite oficialul Clubului Fermierilor Români.

Florian Ciolacu: Semnalul de alarmă este tras la nivel global deja

„În perioada imediat următoare, România nu se va confrunta cu o criză alimentară. Suntem după un an de excepţie în ceea ce priveşte nivelul recoltelor şi astfel am generat suficientă materie primă pentru a acoperi necesarul intern de consum. Însă România trebuie să-şi pregătească cu mare atenţie paşii următori ţinând cont că este anticipată o criză alimentară care va afecta populaţia foarte săracă la nivel global. Indicele FAO privind preţul alimentelor (FAO Food Price Index) a fost în octombrie 2021 cu peste 31% mai mare faţă de aceeaşi lună a anului precedent.

Suplimentar, anul acesta s-a accentuat deficitul pieţei globale de cereale (în particular grâu), tendinţă care va continua să fie influenţată de factorii de mediu şi climă. Lucrurile se vor rostogoli şi vor genera efecte de migraţie în masă, astfel că semnalul de alarmă este tras la nivel global deja”, a precizat Florian Ciolacu într-o declaraţie pentru Agerpres.

”Întrebarea este când şi nu dacă”

Și nu sunt singurele mențiuni pe care le face în tot acest context directorul executiv al Clubului Fermierilor Români. E nevoie de multă atenție, se întrevede din mesajul oficialului.

„Sperăm că România îşi va evalua foarte atent opţiunile şi va genera elementele de apărare în contextul crizei alimentare care va veni cu siguranţă, întrebarea este când şi nu dacă. Ne referim aici cu precădere la zonele sărace din Asia, unde ponderea celor ce nu-şi asigură traiul zilnic este de 60% din 15% populaţia la nivel global care nu-şi poate asigura necesarul zilnic de trai”, a mai transmis Florian Ciolacu, potrivit sursei citate.

Daea: Din nefericire, se întrezărește germenul crizei alimentare

Pe 28 octombrie, Petre Daea, fostul ministru al Agriculturii în Guvernul Dăncilă, avertizase, într-un mesaj postat pe Facebook, asupra următoarelor lucruri: „Criza alimentara bate la ușă!

Nu-mi plac abordările nihiliste și nici afirmațiile apocaliptice!

Dar din nefericire, se întrezărește germenul crizei alimentare.

Să mă explic: creșterea prețurilor la inputurile folosite în agricultura, de la simplu la cvadruplu și, mai mult, pun piedici serioase agricultorilor și lucrătorilor din industria alimentară”.

Mesajul poate fi citit integral în cele ce urmează:

author avatar
Andrei Coman
410 afisari

2 COMENTARII

  1. Nu cred ca se pune problema in Ue, dar cred ca se poate pune problrma in tari continent. Rusia, China, India, Brazilia Argentina, Australia, Canada. Timpul distanta cat si anumite lipsuri pot influenta alimentatia popu latiei. Totusi e bine sa se facă rezerve militare strategice ca oricum romanul se pregateste la camara si beci pt iarna.

  2. Pe mine ma supara teribil prețul uleiului. La ce folosedte ministrul agriculturii daca suntem prima tara in Europa la productia de floarea soarelui si uleiul a crescut cu 25%?
    Adica cat de prost sa fii? E o întrebare directa ministrului Pnl.

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri