AcasăAgriculturăAgricultură de subzistență: 600.000 de fermieri, tot cu sapa

Agricultură de subzistență: 600.000 de fermieri, tot cu sapa

Peste 600.000 de fermieri din zona agriculturii de subzistenţă deţin circa 50% din suprafaţa agricolă a României, dar realizează doar 15% din producție.

Privind zonele de agricultură vegetală, România se  împarte în trei categorii, a declarat Adrian Chesnoiu, preşedintele Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor.

“Prima categorie ar fi agricultura de subzistenţă. Pe baza datelor pe care le deţinem, avem peste 600.000 de fermieri angrenaţi în zona de agricultură, dar pe suprafeţe foarte mici de teren – şi unde putem spune că agricultura încă se face cu sapa şi cu căruţa sau cu carul”.

“Este o întindere destul de mare, dar putem să vedem că această zonă de agricultură este cea regăsită preponderent în mediul rural al populaţiei, încă majoritară în România – şi care nu întrevede dezvoltarea unei activităţi comerciale din această zonă de agricultură de subzistenţă. Practic, îşi asigură traiul zilei de mâine”, a explicat Chesnoiu.

Doar 4000 de agricultori fac performanță

Fermierii medii/mijlocii, “puțin mai tehnologizați”, reprezintă o categorie unde se poate vorbi de ferme cuprinse între 10 şi 100-150 de hectare de teren. Privind zona de performanță, Adrian Chesnoiu a indentificat aproximativ 4.000 de fermieri care deţin 30% din suprafaţa agricolă a României, dar care realizează 70% din producţiile de cereale înregistrate în țară.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
691 afisari

1 COMENTARIU

  1. da si ce vrei chesnoiule sa vand cele 20 de ha si sa ma bag sluga la vreun stapan? eu produc atat cat am eu nevoie sa consum ca de aia sunt proprietar.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Catastrofa Air India, o sinucidere?

Autoritatea aeronautică indiană a publicat raportul preliminar al catastrofei avionului Boeing 787 Dreamliner aparținând companiei Air India. Fără a indica vreo cauză a accidentului...

Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”

Vin informații de ultimă oră de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). E vorba despre un mesaj de avertizare în privința unor...
proger