Cauta

3,8 miliarde EUR pentru agricultura românească

Această sumă reprezintă ajutorul financiar european pentru plata subvențiilor în agricultură în următorii doi ani, a declarat directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea.

Astfel, banii vor ajunge la fermierii români pe schemele de plată deja existente, subvenţiile din fonduri europene urmând să fie acordate atât pentru terenuri, cât şi pentru animale.”Pe cei doi ani de tranziţie, s-a aprobat de Comisia Europeană Regulamentul 2220 care prevede că, pentru anii 2021- 2022 România, pe plăţile directe, va avea peste 3,8 miliarde de euro pe care să îi acordă fermierilor români. Mai pe înţelesul tuturor, vor fi bani noi pe programe vechi. Programele care au fost în exerciţiul 2015- 2020 vor fi şi în aceşti doi ani de tranziţie”, a afirmat Pintea. Directorul APIA a precizat că, începând cu 1 martie 2021, va demara campania de primire a cererilor unice de plată aferente anului 2021. Cererile vor putea fi depuse online până pe 15 mai. Agricultura este un sector strategic al economiei românești. Are o pondere de 5,2% din Produsul Intern Brut și circa 23% din populație este ocupată în acest domeniu. În total, de la aderarea României la UE, Ministerul Agriculturii a derulat fonduri europene și naționale pentru agricultură de peste 29 de miliarde de euro, rata medie anuală a absorbției fiind de 96%.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version