AcasăAfaceriWarren Buffett a urcat în topul miliardarilor, după ce Berkshire Hathaway a...

Warren Buffett a urcat în topul miliardarilor, după ce Berkshire Hathaway a atins cifre record

warren buffettWarren Buffett a urcat în topul miliardarilor, după ce Berkshire Hathaway a atins cifre record

Averea magnatului Warren Buffett a atins pentru prima oară, miercuri, 100 de miliarde de dolari, după ce acțiunile grupului Berkshire Hathaway au urcat până la un nivel record.

Prețul acțiunilor Berkshire a crescut în luna martie, titlurile de clasă A depășind miercuri 400.000 de dolari. Această creștere a avut loc după ce compania din Omaha, Nebraska, a anunțat în februarie că rezultatele din trimestrul patru s-au îmbunătățit în pofida pandemiei de coronavirus, în timp ce creșterea acțiunilor Apple și a altor titluri a alimentat o profit total de 35,8 miliarde de dolari.

Potrivit Forbes, Buffett se află pe locul cinci în topul celor mai bogați oameni, după Jeff Bezos, Elon Musk, Bernard Arnault și Bill Gates.

A donat mare parte din averea sa

Considerat cel mai de succes investitor din lume, Buffett a donat mare parte din averea sa, scrie BBC. Deși era adesea prezent în topul celor mai bogați oameni din lume de zeci de ani, averea sa nu a depășit niciodată 100 miliarde de dolari până acum.

Unul dintre motive este faptul că a făcut donații considerabile. În 2006, Buffett a donat 85% din averea sa, circa 37 de miliarde de dolari, fundației deținute de Bill Gates și soția acestuia, Melinda. Aceasta a fost cea mai mare donație personală făcută în America.

Warren Buffett este cofondator Giving Pledge, o campanie din care face parte și Mackenzie Scott, fosta soție a fondatorului Amazon Jeff Bezos, unde miliardarii s-au angajat să facă donații caritabile.

author avatar
Andreea Vlad
109 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger