AcasăAfaceriValutele „prietenoase”. Cum vor rușii să-și salveze rubla

Valutele „prietenoase”. Cum vor rușii să-și salveze rubla

Rusia are în vedere un plan de a cumpăra până la 70 de miliarde de dolari în yuani și alte valute „prietenoase” în acest an pentru a încetini creșterea rublei, înainte de a trece la o strategie pe termen mai lung de vânzare a deținerilor sale de monedă chineză pentru a finanța investițiile.

Yuanul și-a extins pentru scurt timp câștigurile față de dolar după știre, ajungând la un nivel maxim al ședinței. Lira turcească a crescut cu până la 1% la aflarea veștii, înainte de a se tranzacționa cu puține modificări la Istanbul. Rupia indiană a câștigat, de asemenea, pentru scurt timp.

Kremlinul își revizuiește strategia financiară, pe fondul sancțiunilor radicale impuse de SUA și aliații săi din cauza invaziei armatei lui Vladimir Putin în Ucraina.

Planul a obținut sprijinul inițial în cadrul unei reuniuni speciale de planificare „strategică” a înalților oficiali guvernamentali și ai băncii centrale, inclusiv a guvernatorului Elvira Nabiullina, potrivit Bloomberg și Reuters.

Abordarea evidențiază modul în care sancțiunile au bulversat strategia economică a Rusiei, înghețarea a aproximativ jumătate din rezervele sale valutare de 640 de miliarde de dolari după invazia din februarie, lăsând guvernul fără acces la banii pe care îi economisise ani de zile pentru zile negre.

Timp de ani de zile, Kremlinul a limitat cheltuielile și a economisit sute de miliarde de dolari, euro și alte valute străine ca o strategie pentru a izola economia de fluctuațiile prețului petrolului.

Înainte de război, Rusia își crescuse constant investițiile în yuani ca parte a campaniei sale de diversificare, devenind unul dintre cei mai mari deținători de rezerve în moneda chineză din lume. Cu toate că  aceste active nu au fost înghețate de sancțiunile americane și europene, accesul Rusiei la ele este încă limitat.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
338 afisari

4 COMENTARII

  1. Un lucru e clar: dolarul nu mai trebuie să fie principala monedă de tranzacționare din lume.

  2. Si uite asa fura sua si ue miliarde. Dar va veni vremea lui brics. Sa saturat lumea de colonialismul abusiv al sua.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger