Europa ar putea să profite de declinul excepționalismului american. Cifrele spun o parte din poveste, cu indicele european Stoxx 600 în creștere cu peste 8% față de un salt de 5% pentru S&P 500 de la 1 noiembrie 2024, cu doar câteva zile înainte de alegerile din SUA.
Bank of America a anunțat că acțiunile americane au înregistrat ieșiri de 7,5 miliarde de dolari în ultimele trei săptămâni, în timp ce acțiunile europene au beneficiat de intrări de 2,6 miliarde de dolari în aceeași perioadă, relatează CNBC. La începutul acestui an, datele Morningstar au arătat că investitorii au retras 2,8 miliarde de euro (3,2 miliarde de dolari) din ETF-urile pe acțiuni americane și au transferat 14,6 miliarde de euro în ETF-urile europene.
Anthony Gutman, directorul diviziei de investiții din Marea Britanie a băncii Goldman Sachs, a observat că investitorii își ”orientează banii spre Europa”.
Discuțiile despre prăbușirea excepționalismului american au dominat forumul Super Return de la Berlin de săptămâna trecută. „În Europa, am văzut o mulțime de oportunități extraordinare și credem că putem obține randamente mai mari aici în raport cu riscul din SUA”, a precizat directorul general al Carlyle Group, Mark Jenkins.
”Dacă vă uitați la tendința de evoluție a ratelor euro față de ratele dolarului, capitalul este mai ieftin în Europa. În al doilea rând, evaluările sunt mai ieftine, puteți cumpăra companii mari pentru mai puțin. În al treilea rând, ciclul de inovare crește exponențial în Europa, există un număr enorm de întreprinderi foarte inovatoare care se dezvoltă într-un mod disruptiv și global”, a declarat marți președintele executiv al Permira, Kurt Bjorklund, la emisiunea Squawk Box Europe a CNBC.
Permira deține fonduri de private equity și instrumente de credit reprezentând un capital în administrare în valoare de aproximativ 60 de miliarde de euro.
În opinia directorul general al Unicredit, Andrea Orcel, Europa are o ”oportunitate fenomenală” pe fondul fracturării relației cu SUA, deoarece ”va exista o uniune bancară, o uniune a piețelor de capital și cheltuieli pentru apărare”.
Incertitudinile legate de comerț, datoria fiscală crescândă și lipsa de încredere în excepționalismul SUA au afectat activele americane și dolarul.
Războiul tarifar declanșat de Donald Trump nu va face America măreață din nou. Taxele cresc prețurile, alungă investitorii, afectează consumatorii și încetinesc economia.