Cauta

Unul dintre cele mai mari lanțuri de hypermarketuri vinde tot și pleacă din România. Cine va prelua magazinele

supermarket

Unul dintre cele mai mari lanțuri de hypermarketuri vinde tot și pleacă din România. Cine va prelua magazinele

Anunț șoc pe piața marilor rețele de magazine. Cora vinde tot ce are în România și pleacă.

Gigantul Carrefour preia operaţiunile din România ale retailerului Cora într-o tranzacţie ce are de-o parte şi de alta a mesei investitori francezi, notează zf.ro.

Magazinele Cora, preluate de Carrefour

Surse au declarat că tranzacţia ar urma să se semneze în această săptămână şi vizează toate magazinele Cora.

Aceasta nu este prima încercare de vânzare a companiei, însă acţionarii nu sunt mulţumiţi de rezultatele locale şi caută cumpărător. Deşi au mai fost discuţii de-a lungul timpului, chiar şi cu Carrefour, până acum ele nu s-au concretizat. De această dată însă, prin această tranzacţie, Cora îşi face exitul din România.

Cora a închis anul 2021 cu afaceri de 1,55 mld. lei, cu 5% mai mici decât în 2020, fiind singurul retailer pe minus în al doilea an de pandemie. Mai mult, pierderile nete au fost de 43 mil. lei, faţă de 4,8 mil. lei profit net în 2020.

De partea cealaltă, Carrefour a obţinut local în 2022, vânzări cu TVA de 2,6 mld. euro. Businessul a crescut, fără a ţine cont de expansiune, cu 9% în România anul trecut, acesta fiind al doilea cel mai bun ritm din Europa, după cel din Polonia.

Ultimele stiri

  • Biden dă de pământ cu procurorul CPI care a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Netanyahu
  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Exit mobile version