La recesiune. Întrebarea „Ne îndreptăm spre o recesiune?” nu se pune în SUA, unde răspunsul este evident că da. Dar întrebarea dacă va exista sau nu o recesiune este mult mai complexă în zona euro.
Într-adevăr, politica fiscală a SUA este foarte restrictivă (deficitul public scade cu peste 8 puncte din PIB între 2021 și 2022), ceea ce duce la o reducere puternică a puterii de cumpărare a gospodăriilor americane (cu 4% pe în prima jumătate a acestui an).
Rezerva Federală a adoptat o linie clară: dorește să reducă inflația la 2% într-un interval de timp rezonabil (până la jumătatea anului 2024) și adoptă o politică monetară atât de restrictivă pe cât este necesar pentru a atinge acest obiectiv.
Dar politica fiscală este mai expansionistă în Europa decât în SUA: potrivit economiștilor de la Boursorama, deficitul bugetar primar (corectat în funcție de ciclul economic) a crescut în ultimii doi ani, urmând să fie cel puțin stabil până în 2023.
Deficitele publice finanțează transferurile către gospodării și întreprinderi, în special plafoanele prețurilor la energie, care susțin puterea de cumpărare a gospodăriilor (puterea de cumpărare a venitului disponibil real a fost aproximativ stabilă în zona euro în ultimul an) și marjele de profit ale întreprinderilor.
Deprecierea monedei euro are, desigur, un efect inflaționist, dar sprijină și competitivitatea sectorului de export, exporturile crescând astfel mai mult decât comerțul mondial (cu aproximativ 3% în volum).
În sfârșit, atâta timp cât diferența dintre inflație și ratele dobânzilor, sau dintre creștere și ratele dobânzilor cu o creștere reală zero (în august 2022, 9,1% pentru inflație, 2,5% pentru rata dobânzii pe termen lung), prețurile imobiliare continuă să crească (cu peste 10% într-un an), ceea ce creează un efect de bogăție favorabil creșterii economice.
Ce va alege Banca Centrală Europeană?
Dar întrebarea cheie pentru a afla dacă zona euro va fi în recesiune în 2023 este politica monetară a Băncii Centrale Europene.
BCE are două opțiuni și este dificil de știut astăzi pe care o va alege. Poate favoriza susținerea ocupării forței de muncă și creșterea cheltuielilor publice.
Dar poate alege să lupte cu adevărat cu inflația, să o coboare la 2% în 2024. Asta ar necesita dobânzi mult mai mari, cel puțin 4%, și ar declanșa o recesiune.
De fapt, putem raționa în sens invers. Dacă BCE dorește cu adevărat să reducă inflația de bază, adică inflația salarială, trebuie să ridice rata șomajului peste rata structurală a șomajului, ceea ce declanșează o scădere a creșterii salariilor. Dacă ne uităm la datele din trecut, rata structurală a șomajului în zona euro a fost de aproximativ 8%, comparativ cu rata șomajului de 6,8% observată în prezent.
O creștere de aproape un punct a ratei șomajului necesită o scădere de aproape 1,5% a ocupării forței de muncă, deci o scădere de 1,5% a PIB-ului în absența unor creșteri de productivitate.
Prin urmare, alegerea BCE este cea care va decide soarta economiilor în 2023: fără o luptă reală împotriva inflației, nu va exista recesiune, ci doar o creștere insignifiantă în zona euro. Dar dacă BCE luptă cu adevărat împotriva inflației, va exista în mod necesar o recesiune semnificativă.
