AcasăAfaceriUE vrea bănci străine pline de bani

UE vrea bănci străine pline de bani

Băncile străine cu sediul în Uniunea Europeană ar putea fi nevoite să dețină mai mult capital și lichiditate în urma revizuirii regulilor fiscale luate în considerare de statele membre ale blocului comunitar.

Oficialii de la Bruxelles caută să clasifice mai multe bănci străine ca subsidiare în loc de sucursale, o schimbare ce le va obliga să-şi majoreze bilanţul şi să fie supervizate direct de UE. Sunt vizate în principal băncile care şi-au deschis subsidiare în UE după Brexit, potrivit Reuters și Bloomberg.

“Ajustările ar putea include constituirea automată a subsidiarei –  sau metode prin care autorităţile de reglementare decid ce sucursale trebuie să devină subsidiare”, indică documentul UE pregătit pentru statele membre.

În raportul publicat în iunie de Autoritatea Bancară Europeană (EBA) se precizează că la sfârșitul anului 2020 erau 106 sucursale din ţări terţe (TCB) în 17 state membre care deţineau active de 510,23 miliarde de euro.
Faţă de anul precedent, sunt cu 14 mai multe sucursale, cu active de 120,5 miliarde de euro, “tendinţa fiind legată de Brexit”.

China are 18 sucursale, urmată de  Marea Britanie cu  15, Iran(10) şi Statele Unite(9). În prezent, autorităţile UE de reglementare bancară decid de la caz la caz dacă o sucursală străină trebuie să devină o subsidiară pe care apoi o supervizează direct. Principala autoritate de reglementare pentru sucursala străină este organismul local de supervizare.

De asemenea, reglementatorii europeni analizează sucursalele străine cu active de 30 miliarde de euro sau mai mult pentru a decide dacă reprezintă riscuri la adresa stabilităţii financiare. Și pot solicita sucursalei să se restructureze sau să dețină capital suplimentar dacă dorește să continue să opereze în Uniunea Europeană.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
331 afisari
Zenville

Ultimele știri

Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni

Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 – 2028. Candidatul PSD își propune să...

Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)

Cassie Ventura, fosta iubită a lui Sean Diddy, i-a intentat proces artistului și-l acuză, printre altele, de viol. O înregistrare video din 2016 îl...
proger