Parlamentul European a votat joi o rezoluție prin care se solicită instituirea unui sistem fiscal mondial pentru combaterea dumpingului fiscal utilizat de multinaționale.
Eurodeputații, au salutat propunerea Statelor Unite de a introduce un impozit global minim de 21% pe profiturile companiilor, într-o rezoluție privind normele fiscale internaționale.
„Este urgent să se stabilească o rată minimă a impozitului pe profit la nivel internațional”, afirmă Parlamentul European într-un comunicat de presă publicat după adoptarea acestui text cu 549 de voturi pentru, contra 70 și 75 de abțineri.
Unele negocieri sunt în curs de defășurare în cadrul OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) pentru a ajunge la un sistem internațional de impozitare minimă pentru întreprinderi și pentru a pune capăt dumpingului fiscal pe care-l fac în întreaga lume.
Lupta împotriva practicilor GAFAM
Proiectul a fost sprijinit de câteva săptămâni de către Statele Unite, care încearcă să își mărească impozitarea corporativă pentru a finanța un plan masiv de infrastructură.
Scopul este mai presus de toate de a crește contribuția companiilor digitale Google, Apple, Facebook, Amazon, and Microsoft , acuzate că s-au sustras de la plata impozitelor datorită diferențelor de fiscalitate dintre țări.
În cazul în care negocierile din OCDE eșuează, deputații europeni consideră că UE va trebui să „meargă singură” și consideră că este esențial ca impozitele să fie „plătite acolo unde se creează cu adevărat valoarea”.
Parlamentul European solicită UE să acționeze
Deputații europeni solicită UE să prezinte „o propunere privind o taxă pentru serviciile digitale și o foaie de parcurs a Comisiei cu diferite scenarii, cu sau fără un acord OCDE” .
„Nu putem aștepta la nesfârșit și să depindem de decizii la nivel internațional” , a subliniat europarlamentarul ceh Martin Hlavacek.
Era și timpul….
prea tarziu