AcasăAfaceriUcraina a afectat „sistemul nervos” al mașinilor. Vânzările în UE s-au prăbușit

Ucraina a afectat „sistemul nervos” al mașinilor. Vânzările în UE s-au prăbușit

În condițiile în care producția a fost încetinită de penuria de semiconductori și acum de războiul din Ucraina, vânzările de automobile noi au scăzut drastic în Uniunea Europeană în luna martie.

Un total de 844.187 de vehicule au fost vândute, în scădere cu 20,5% față de martie 2021 și cu aproape o treime mai puțin decât în 2019, a anunțat Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Germania, Franța, Italia, Spania și Belgia, care au înregistrat scăderi de două cifre, sunt cele mai lovite piețe.

Volkswagen, nr. 1 european, și-a văzut vânzările scăzute cu 24,3%. Dar mărcile sale de lux (Porsche, Bentley, Lamborghini și Bugatti) rezistă bine crizei.

Nr. 2 european, grupul Stellantis, născut din fuziunea PSA și Fiat-Chrysler, și-a văzut cota de piață coborând la 20%, cu o scădere bruscă a vânzărilor (-32,9%)

De la sfârșitul lunii februarie, închiderile de fabrici ale furnizorilor ucraineni au contribuit la penuria de componente electronice. În special, Ucraina este principalul furnizor european de cablaje electrice, piese descrise ca fiind „sistemul nervos” al mașinilor.

Piața europeană tocmai a cunoscut cele mai proaste trei luni din istorie, cu 2,2 milioane de vehicule vândute.

Din primăvara lui 2021, piața auto a fost frânată în Europa și America de o serie de probleme logistice, inclusiv de lipsa semiconductorilor.

Odată cu stabilizarea ofertei de cipuri, ACEA a prezis o revenire a vânzărilor de mașini în a doua jumătate a anului 2022, dar războiul din Ucraina a atenuat acest optimism.

Europa nu este singura care încetinește: piața a scăzut în primul trimestru în Statele Unite (-16%), dar și în Japonia, Brazilia și India.

Doar piața chineză rămâne în creștere foarte puternică (+9%), dar izolările locale legate de reveniri ale epidemiei Covid ridică temeri de opriri prelungite ale producției.

Peter Fuss, analist la Ernst & Young, susține că lipsa de cipuri ar putea continua până la sfârșitul acestui an, în timp ce  războiul din Ucraina va continua să aducă mari probleme industriei auto.

„Pentru clienți, asta înseamnă că vor fi și mai puține mașini noi disponibile, termenele de livrare vor rămâne extrem de lungi și prețurile vor continua să crească, și pentru mașinile second hand”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
827 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger