AcasăAfaceriTrump, bursele și ”teoria TACO”

Trump, bursele și ”teoria TACO”

„Teoria TACO” a fost inventată recent de Robert Armstrong, editorialist la Financial Times, care a subliniat tendința lui Donald Trump de a reveni asupra propriilor decizii atunci când acestea au provocat prea multe turbulențe pe burse

Donald Trump nu și-a ascuns iritarea atunci când a fost întrebat de un jurnalist despre acronimul TACO de pe Wall Street, care înseamnă ”Trump Always Chickens Out”.

 „Teoria Taco” a fost inventată recent de Robert Armstrong, editorialist la Financial Times, care a subliniat tendința volatilului președinte american de a reveni asupra propriilor decizii atunci când acestea au provocat prea multe turbulențe pe burse.

Investitorii „își dau seama că administrația SUA nu are o toleranță ridicată față de presiunile economice și de piață și că va da rapid înapoi atunci când tarifele provoacă durere. Este teoria TACO: Trump se sperie întotdeauna”, scria Armstrong la începutul lunii mai.

La acea vreme, bursele tocmai își reveniseră puternic după anunțul unei pauze în tarifele americane impuse restului lumii.

Trump a anunțat săptămâna trecută că tarifele de 50% la importurile din Uniunea Europeană vor intra în vigoare la 1 iunie, înainte de a le amâna până la 9 iulie. În spatele acestor răsturnări de situație se află, pentru unii observatori, ideea că preșesintele ar  rămâne foarte sensibil la fluctuațiile piețelor, relatează AFP. Dar nu prea dă înapoi în fața turbulențelor.

Dincolo de coloanele Financial Times, „teoria TACO” a luat amploare, fiind utilizată chiar și de analiștii financiari. Luni, titlul unui podcast realizat de John Hardy, șeful strategiei macroeconomice la banca daneză de investiții Saxo, suna astfel: „Strategia de tranzacționare TACO atrage din nou atenția”. Steve Sosnick, de la Interactive Brokers,  numește această strategie o „modalitate non-politică prin care piețele îi transmit administrației că blufează”.

În primele săptămâni de la revenirea lui Trump la Casa Albă, Wall Street a reacționat negativ la noile anunțuri privind suprataxele vamale într-un mod „mult mai semnificativ și direct” decât în prezent, a declarat Sam Burns, analist la Mill Street Research. Comentariile lui, Trump sunt acum considerate ”ușor reversibile sau nesigure”.

Bursa de la New York nu a intrat în panică în fața amenințărilor vamale la adresa UE și nici nu a reacționat exagerat joi la două hotărâri judecătorești, prima blocând o mare parte din tarifele impuse de administrația Trump, a doua – în procedură sumară – restabilindu-le până la examinarea fondului cauzei.

Hardy avertizează însă că „teoria TACO” este departe de a fi infailibilă și că nu trebuie pierdută din vedere mișcarea protecționistă inițiată de liderul primei puteri mondiale.

Trump poate într-adevăr ”să se sperie uneori”, dar ”politicile sale de bază sunt foarte reale și reprezintă o schimbare foarte serioasă în economia și industria SUA”.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
334 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger