AcasăAfaceriToyota, regele vânzărilor auto

Toyota, regele vânzărilor auto

Constructorul japonez a trecut în 2020 în faţa rivalului german Volkswagen redevenind cel mai mare constructor auto mondial, graţie unor vânzări masive în China şi Statele Unite.

Toyota a vândut 9,53 milioane de vehicule, în scădere cu 11,3% comparativ cu 2019. Chiar şi aşa este pentru prima dată după 2015 când firma revine în fruntea clasamentului global, în condiţiile în care Volkswagen a vândut 9,3 milioane de unități( minus 15,2%). Toyota a profitat în special de faptul că vânzările sale pe piaţa din China au crescut cu 10,9% anul trecut până la 1,8 milioane de unităţi. De asemenea, grupul japonez a vândut 2,1 milioane automobile în SUA, cea mai mare piaţă a sa, unde este apeciată și divizia premium Lexus. 2,16 milioane de vehicule  Toyota au fost vândute în Japonia şi 7,37 milioane în restul lumii. Grupul Toyota include și filialele sale Daihatsu (vehicule mici) și Hino Motors (camioane). Un oficial de la Toyota a subliniat că strategia agresivă de vânzări a companiei, care a inclus lansarea mai multor modele noi, a contribuit la vânzări relativ solide în 2020 comparativ cu alţi producători: „Vânzările noastre au scăzut comparativ cu anul precedent din cauza pandemiei, însă declinul a fost limitat la unul de ordinul a 10%”. „Toyota își revine treptat după impactul noului coronavirus și se descurcă mai bine decât rivalii săi”, a comentat pentru AFP Satoru Takada, analist auto la firma de cercetare TIW din Tokyo. Volkswagen a anunțat săptămâna trecută un profit operațional în 2020 de aproximativ 10 miliarde de euro, o scădere de aproape 50% pe parcursul unui an. Grupul german depinde mai mult de piața europeană, care a fost grav afectată de criza sănătății.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
290 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger