Cauta

Taxarea multinaționalelor, momentul adevărului

După acordul „istoric” de la G7 privind o impozitare globală a multinaționalelor, negocierile continuă săptămâna aceasta la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru a găsi un consens între cele 139 de țări implicate, în timp ce unele rămân reticente.

OCDE, cu sediul la Paris și mandatată de G20 să stabilească acest impozit minim global și o mai bună distribuție a veniturilor fiscale de la multinaționale, în special din digital, organizează miercuri și joi, o reuniune decisivă pentru a încerca să fixeze contururile generale ale reformei fiscale.

“Un acord e mai bun decât niciun acord”

Momentul adevărului va fi reuniunea miniștrilor de finanțe G20 de la Veneția în perioada 9-10 iulie, care va deschide – sau nu – calea pentru un acord final până la sfârșitul anului.

“Nu am fost niciodată atât de aproape de un acord. Cred că toată lumea își dă seama că un acord este mai bun decât niciun acord”, a declarat recent Pascal Saint-Amans, directorul Centrului pentru Administrație Fiscală în cadrul OCDE.

Reforma își propune să pună capăt concurenței fiscale într-un moment în care statele au cheltuit masiv pentru a face față pandemiei, în timp ce  giganții digitali, în special, au devenit mai bogați.

Sub impulsul administrației Joe Biden, grupul G7 (Regatul Unit, Franța, Italia, Canada, Japonia, Germania, Statele Unite) a stabilit la Londra, la începutul lunii iunie, obiectivul unei cote mondiale de impozitare pentru companii „de cel puțin 15%” și la o distribuție echitabilă a impozitelor pe  profiturile multinaționale stabilite în multe țări.

Cu toate acestea, rata de 15%, propusă de Statele Unite, nu este unanimă – inclusiv în Congres, unde republicanii se opun.

În cadrul Uniunii Europene, unelele țări care au făcut din concurența fiscală unul dintre motoarele atractivității lor, precum Irlanda sau Ungaria, și-au exprimat reticența.

De aemenea, China aplică cote reduse ale impozitului pe profit în anumite activități inovatoare și nu ar dori o rată minimă mai mare de 15%, au declarat pentru AFP două surse implicate în negocieri.

Marea Britanie ar dori să își scutească sectorul financiar de pilonul 1 al reformei, care modifică alocarea drepturilor care urmează să fie impozitate nu numai în funcție de locul de stabilire a impozitului, ci și de țara în care se realizează cifra de afaceri.

Franța vrea să se asigure că toți giganții sectorului digital vor fi vizați de această reformă. Este vorba de “o linie roșie” pentru Paris, după cum afirma ministrul de finanțe Bruno Le Maire.

Semne de întrebare sunt legate de Amazon, unde o parte dintre activități, cum este distribuția, sunt insuficient de profitabile pentru a fi vizate de reformă, spre deosebire de sectorul cloud, din care compania americană obține profituri semnificiative.

Alte puncte trebuie încă stabilite, pe baza viitorului impozit minim sau a numărului de companii care ar fi afectate de noua distribuție a taxelor.

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version