AcasăAfaceriStatul român nu cumpără măști românești

Statul român nu cumpără măști românești

Producătorii români de măşti şi echipamente de protecţie anti-Covid riscă falimentul. Statul cumpără de afară

“Firmele româneşti din industria textilă, certificate să producă măşti de protecţie, nu au primit nicio comandă de la statul român pentru aceste produse, astfel că le exportă în ţări precum Germania sau Franţa”, a declarat, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Uşoară, Mihai Păsculescu, într-o conferinţă de presă.”Magazinele sunt închise, nu sunt comenzi, facem numai comenzi de îmbrăcăminte medicală şi de protecţie, iar pe asta o exportăm. Statul n-a comandat o mască de la firmele româneşti care au fost certificate să producă aceste produse, drept dovadă le exportăm în Franţa, în Italia, în Germania”, a afirmat liderul patronatelor din industria de confecţii. România are peste 300 de fabrici care produc echipamente de protecţie pentru diferite domenii, inlusiv pentru sectorul medical. Acestea formează o piaţă de aproape 500 de milioane de lei si au împreună peste 4.500 de angajaţi. În 2020, spitalele au făcut licitaţii pentru măşti şi echipamente de protecţie iar Guvernul a acordat contracte de peste 180 de milioane de lei unor firme care importă aceste produse din străinătate. Firmele româneşti nu au avut însă prea mult succes până acum în câştigarea licitaţiilor pentru furnizarea de echipamente destinate personalului medical, cel mai des fiind făcute selecţii pe criteriul preţului cel mai mic, chiar dacă acesta era al unor companii străine.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
342 afisari

3 COMENTARII

  1. E bine ca vă lasa sa le vindeți și afara! Ca nu va trimite ANAFu pe cap ca pe timpul guv.Cioloș sa va dea amenzi pina va baga-n faliment! Voi nu v-ați prins ca guvernu mieu e antiromânesc de la cap la coadă?

  2. Golania din sistemul politic al achizitiilor publice are la baza PARANDARATUL ,SPAGA ,CAPATUIALA ,iar tot ce se importa este pe licitatii aranjate .
    GUVERNANTII SUBMINEAZA ,SABOTEAZA PRODUCTIA AUTOHTONA ,TRADAREA INTERESELOR NATIONALE A DEVENIT O BAGATELA <O TRASATURA GENETICA LA LEPRELE ASTEA
    CE-SI ZIC ADMINISTRATIE ,GUVERNANTI ,BUGETARI !

  3. Parca doar PeeeSeeeDeee era hot, corupt, marsav; ciuma galbena si aliatii erau alba ca zapada. Nu mai sunt??? ha, ha, ha. Fraierii de romani care chiar au crezut in minciunile dreptei strambe….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger