Atunci când Sony și Honda au dezvăluit că vor dezvolta împreună un vehicul electric în Japonia s-a făcut mare vâlvă în legătură cu o asociere care aducea împreună două dintre cele mai mari companii ale țării.
Unele dintre speranțele inițiale s-au diminuat, însă, luna aceasta, când cele două grupuri au confirmat că prima lor mașină electrică va fi vândută online în SUA și Japonia de abia în 2026, la 18 ani după ce Elon Musk a lansat prima Tesla.
Cu tot entuziasmul legat de un potențial campion al vehiculelor electrice care să provoace Tesla, se impune o paralelă cu anii 2000, când Sony a fost depășit de Apple mai întâi cu iPod și apoi cu iPhone, după ce nu a reușit să își adapteze hardware-ul la era digitală.
Există o senzație amenințătoare de deja vu în cazul experimentului Sony și, mai larg, al Japoniei cu vehicule electrice.
Honda a intrat destul de târziu în joc, iar criticii spun că efortul Sony ar putea fi o distragere costisitoare a atenției într-un moment crucial în care este pe punctul de a deveni o companie de divertisment complet integrată.
Dar, prin incursiunea sa în domeniul vehiculelor electrice, Sony apelează de fapt la același manual pe care l-a folosit pentru a conduce redresarea afacerilor sale vaste, de la filme, muzică și jocuri până la senzori pentru camere video.
Nu există niciun acord de exclusivitate în cadrul asocierii în domeniul auto, iar mașina produsă în comun nu va fi vândută nici sub marca Sony, nici sub marca Honda, potrivit Financial Times. În mod esențial, acordul nu va împiedica Sony să vândă senzorii săi de cameră pentru Tesla, chiar dacă produsul dezvoltat de cele două grupuri japoneze va concura cu vehiculele lui Musk.
Executivii subliniază că relația ar fi similară cu cea pe care Sony o are în prezent cu Netflix – este un client important care cumpără filmele Sony, chiar dacă cele două companii sunt rivale în ceea ce privește producția de conținut.
Unii investitori și-au exprimat îngrijorarea că o asociere cu Honda ar afecta șansele Sony de a extinde vânzările de senzori de imagine utilizați în smartphone-urile sale către alți producători auto.
Însă analistul Atul Goyal de la Jefferies consideră că acordul ar putea contribui, de fapt, la promovarea acestei schimbări. Și crede că obiectivul real al Sony este de a câștiga Tesla drept client, nu de a concura împotriva acesteia.
Senzorii Sony pot fi utilizați pentru a capta imagini în condiții de iluminare slabă, o caracteristică care va fi esențială în era conducerii autonome. Anul trecut, compania a deținut aproximativ 45% din piața globală a senzorilor de imagine pentru smartphone-uri.
Și dorește să îi furnizeze pentru 15 dintre cei mai mari 20 de producători auto până în 2025. Având în vedere tranziția industriei către vehiculele electrice, este de așteptat ca Tesla să fie inclusă în această listă.
Bajacota, le ai tu cu economia cum le am eu cu neurochirurgia!!!