Companiile tech de pe continent sunt pe cale să obțină o finanțare record de 107 miliarde de euro în acest an, potrivit unui raport al companiei financiare Atomico, de trei ori mai mult decât capitalul strâns în 2020.
Este prima dată când startup-urile europene acumulează peste 100 de miliarde de euro într-un singur an și evidențiază interesul crescând din partea investitorilor pentru industria tehnologică în creștere rapidă.
„A fost un an definitoriu pentru tehnologia europeană”, a declarat pentru CNBC Tom Wehmeier, șeful Atomico. „ Tehnologia europeană creează valoare mai repede ca niciodată.”
Pe baza constatărilor companiei de date Dealroom, cel mai recent „Raport anual privind starea tehnologiei europene” al Atomico arată că valoarea totală a capitalurilor proprii ale companiilor pe piețele publice și private a depășit 3 trilioane de dolari pentru prima dată în 2021.
„Am ajuns la această piatră de hotar în urmă cu doar trei ani, în decembrie 2018. Și apoi am trecut de la 1 trilion de dolari la 2 trilioane în 24 de luni, iar anul acesta, cel mai recent trilion a fost adăugat în opt luni”, a precizat Wehmeier.
Într-adevăr, Europa găzduiește acum 34 de companii “unicorn”, cu o valoare combinată de 340 miliarde de euro.
De asemenea, fuziunile, achizițiile și ofertele publice în Europa au generat în acest an 260 miliarde de euro.
Ofertele notabile includ listarea de succes a firmei britanice Wise(evaluată la 14 miliarde euro) și vânzarea de 7 miliarde euro a companiei finlandeze Wolt către rivalul american Door Dash.
Investițiile de capital de risc au urcat la 4 miliarde de euro în primele nouă luni, iar analiștii estimează o creștere de 5,4 miliarde până la sfârșitul anului.
Alți factori de succes pentru startup-urile europene au fost adoptarea serviciilor online în timpul pandemiei și creșterea cererii din partea marilor firme internaționale de investiții precum Tiger Global, Coatue și Soft Bank.