Cauta

Samsung pompează sute de miliarde de dolari pentru epoca post-pandemică

Grupul Samsung va investi 240 de miliarde de woni (206 miliarde de dolari) în următorii trei ani pentru a-și extinde amprenta în biofarmaceutice, inteligență artificială, semiconductori și robotică în perioada post-pandemică.

 Gigantul tehnologic din Coreea de Sud susține că  investițiile până în 2024 sunt menite să-i  consolideze poziția globală în industrii cheie, cum ar fi sectorul cipurilor, în timp ce caută mai multe oportunități de creștere în domenii noi: telecomunicațiile și robotica de nouă generație.

Reprezentanții Samsung Electronics, cel mai mare producător de cipuri de memorie din lume, nu au furnizat o defalcare a cifrelor, deși au menționat că grupul intenționează să “consolideze tehnologia prin fuziuni și achiziții”.

De asemenea, Samsung nu a oferit niciun detaliu despre investiția sa raportată de 17 miliarde de dolari pentru o fabrică de cipuri din Statele Unite. Potrivit unui document depus la oficialii statului Texas, compania are în vedere o locație în comitatul Williamson, care ar aduce1.800 de noi locuri de muncă.

Planul de investiții vine la mai mult de o săptămână după ce vicepreședintele Samsung, Jay Y. Lee, a fost eliberat(condiționat) din închisoare în urma condamnărilor de luare de mită și delapidare.

Lee a beneficiat atât de sprijin politic, cât și din partea comunității de afaceri, inclusiv Camera de Comerț a SUA, pe fondul crizei de cipuri și a temerii că în cadrul Samsung nu se iau decizii strategice de investiții fără el.

„Sectorul cipurilor este coloana vertebrală a economiei coreene. Investiția noastră agresivă este o strategie de supraviețuire, deoarece odată ce competitivitatea noastră este pierdută, este aproape imposibil să o recâștigăm”, a declarat grupul într-un comunicat.

Rivalii Samsung, Taiwan Semiconductor Manufacturing și Intel, au lansat, de asemenea, planuri majore de investiții pe fondul lipsei globale de semiconductori și a intensificării concurenței.

Ultimele stiri

  • Anunț de atribuire UAT Orașul Negru Vodă
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 4 iulie 2025 – Te vei bucura de compania celor care te iubesc
  • Alege ce citești
  • Frenezia listărilor: Hong Kong depășește Wall Street
  • Software open source: S-CORE, ambiția producătorilor auto europeni
  • Ion Sterian, Transgaz: Astăzi s-a încheiat Subtraversarea fluviului Dunărea, parte a infrastructurii Conductei de transport gaze naturale “Țărmul Mării Negre-Podișor”
  • Marcel Ciolacu: „Austeritatea oarbă NU reduce deficitul – îl adâncește”
  • Comisia Europeană, în extaz. Guvernul taie fix programele de dezvoltare a industriei românești
  • Nu ai bani, poți să mori. Sute de mii de români, lăsați fără asigurare medicală
  • Exit mobile version